Connect-R a înșelat-o pe Misha. Ce spune artistul despre momentul divorțului
Connect-R a trecut prin multe etape, atât în viața personală, cât și în carieră. De departe, unul dintre momentele care l-au marcat și l-au schimbat a fost divorțul de frumoasa Misha. Cei doi au decis să meargă pe drumuri separate, deși au împreună un copil.
Connect-R și Misha s-au cunoscut în urmă cu mulți ani. Între cei doi a fost dragoste la prima vedere, așa că nu au pierdut deloc timpul. Artiștii au mers la starea civilă și au decis să își unească destinele pentru totdeauna. Deși păreau extrem de fericiți, relația lor nu a fost una de durată, ajungând, la scurt timp, să divorțeze.
De dragul micuței pe care o au, artiștii au rămas foarte buni prieteni și după divorț. În continuare, cei doi merg în vacanțe împreună și petrec mult timp alături de fiica lor. Cu alte cuvinte, au devenit cei mai buni prieteni după această separare.
Connect-R și-a asumat greșeala
Deși au anunțat divorțul, artiștii nu au vorbit niciodată cu subiect și predicat despre motivul real din spatele deciziei. Acum, odată cu lansarea primei sale cărți, „Din livada cu nuci”, Connect-R a povestit de ce a ales să pună punct relației cu Misha.
„În vremea în care eu nu mă cunoșteam pe mine, când eram un dobitoc, m-a prins, m-a descoperit că aveam o altă relație. Și nu o dată, de câteva ori. Am înțeles-o perfect, am înțeles de ce a dat divorț. Ea a avut un cumul de stări, numeroasele mele trădări s-au tot adunat până într-o zi, când a luat decizia de a divorța.”, a spus Connect-R.
Acum, artistul s-a schimbat radical și spune că este un alt om. De altfel, s-a apropiat foarte mult de credință, iar asta l-a ajutat enorm. Artistul și-a plănuit ca în următorii doi ani să se retragă din carieră și să fie mai aproape de familie.






