Connect-R și colega lui de breaslă, Lidia Buble și-au serbat ziua de naștere în cadrul emisiunii Asia Express.

A fost o zi specială pentru ambii concurenți, dar niciunul dintre ei nu s-a descurcat prea bine cu probele pe care le-au avut de făcut. Sărbătoriții zilei au avut parte de câte o surpriză din partea Irinei Fodor, dar cea mai mare a venit chiar din partea cântărețului.

Lidia Buble, sărbătorită așa cum se cuvine

La un moment dat, el le-a spus tuturor că i-a luat un cadou frumos Lidiei Bublei. S-a așezat în genunchi în fața ei, iar toată lumea a rămas mască. Când a rostit „Vrei să fii…?”, unii puteau să jure că o va cere de soție pe artistă, dar s-au înșelat în totalitate, deoarece următorul cuvânt pe care l-a rostit a fost „sărbătorita”.

Lidiei Buble nu i-a venit să creadă ceea ce vedea în fața ochilor, dar s-a bucurat enorm pentru cadoul primit din partea amicului său, care s-a gândit la ea.

„Nu înțelegeam ce se întâmplă cu Ștefan. Doamne ce s-o fin întâmplat cu omul ăsta. Ce se întâmplă aici în Asia Express. (…) Cred că a avut bani de la Irina sau de la imunitate și a strâns sau nu știu ce a făcut.”, a spus Lidia Buble.