Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat joi că decizia Curţii Constituţionale a României (CCR) privind renumărarea voturilor la alegerile prezidenţiale a generat ‘multă confuzie’, iar termenul stabilit este imposibil de respectat.
Bolojan a subliniat: ‘Curtea Constituţională a României a dat astăzi o decizie care a generat multă confuzie. A dispus renumărarea voturilor pentru turul întâi al alegerilor prezidenţiale, în baza unor sesizări, şi a stabilit termen de judecată pentru mâine, la prânz, 29 noiembrie. Nu comentez evaluarea judecătorilor, însă constat că este imposibil ca acest termen să fie respectat’. Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă, conform Agerpres.
Liderul PNL a explicat că membrii Birourilor electorale judeţene, cei responsabili de renumărare, chiar dacă ar primi sprijin, au nevoie de mai multe zile pentru a finaliza procesul și că o parte dintre aceștia sunt implicați și în organizarea alegerilor parlamentare de duminică. ‘În această situaţie, renumărarea şi, implicit, validarea turului întâi nu vor putea fi finalizate decât după alegerile parlamentare’, a precizat Bolojan.
Pe lângă aspectele tehnice, liderul PNL a subliniat că aceste zile ar trebui să fie marcate de discuții despre soluțiile partidelor politice la problemele României, astfel încât alegătorii să poată face o alegere informată duminică, 1 decembrie. ‘Din nefericire, atenţia este deturnată către teme care tensionează societatea, generând o stare de incertitudine, iar efectele cumulate ale unei decizii confuze sunt scăderea încrederii în instituţiile statului’, a concluzionat Bolojan.
Curtea Constituţională cere Biroului Electoral Central să renumere voturile valabil exprimate şi pe cele nule de la primul tur al alegerilor prezidenţiale.