Reprezentanții Confederației Patronale Concordia, prin directorul lor executiv Radu Burnete, își exprimă dezamăgirea față de decizia Guvernului de a introduce noi taxe și de a elimina facilități fiscale începând cu 1 ianuarie 2025. Această măsură, anunțată în cadrul Consiliului Național Tripartit, nu a fost discutată în prealabil în mod detaliat.
„Am fost extrem de neplăcut surprinși să aflăm, după discuțiile de ieri cu Guvernul, în Consiliul Național Tripartit, pe tema Ordonanței privind reducerea cheltuielilor, că de la 1 ianuarie 2025 vor fi introduse și noi taxe și eliminate facilități fiscale, fără ca aceste lucruri să fi fost discutate așezat”, a declarat Burnete.
Colaborarea între sectorul public și cel privat este crucială, mai ales în contextul economic dificil previzionat, susține Burnete. El exprimă neînțelegerea față de lipsa de transparență a Guvernului care a ales să nu abordeze această temă deschis în cadrul întâlnirii.
Criticile sunt accentuate de termenul scurt de aplicare, având în vedere că noile reglementări fiscale ar urma să fie implementate imediat după Revelion, un fapt considerat inacceptabil de către Confederația Patronală Concordia.
Radu Burnete a făcut referire și la reintroducerea „taxei pe stâlp”, despre care afirmă că lovește în companiile productive și investitoare, într-un moment când Guvernul promitea eliminarea altor taxe nocive.
„Am primit nenumărate asigurări că acest lucru nu se va mai întâmpla, că deciziile fiscale vor avea un orizont de minimum 3-6 luni de zile. Deciziile de ieri privind limitarea sau înghețarea unor cheltuieli publice sunt mai mult decât binevenite, având în vedere că încheiem anul cu un deficit care se apropie milimetric de 9% din PIB”, a mai menționat Burnete.
Proiectul ordonanței de reducere a cheltuielilor bugetare, publicat de Ministerul Finanțelor, include și alte măsuri importante. Acestea afectează angajații, pensionarii, și diverse instituții publice, propunând printre altele și o creștere a impozitelor pe dividende cu două procente și eliminarea facilităților fiscale pentru sectorul IT.
Proiectul urmează să fie analizat și aprobat în ședința Guvernului care va avea loc luni, la ora 13.00.