Concursuri literare cu adresabilitate pentru tinerii de până în 30 de ani, nedebutați. Este vorba despre două concursuri de poezie. Primul Concursul Naţional de Poezie ,,Același cer ce nu e”. Concursul este organizat în cadrul Zilelor de poezie ,,Constantin Virgil Bănescu”, ediția a XI– a, mai – iulie 2020. Al doilea Festivalul-concurs de poezie „Ion Horea”,  ediţia I, Târgu Mureş, 17 aprilie – 27 septembrie 2020. „A scrie înseamnă să descinzi spre origini, să faci săpături, să cobori în subteran; eu caut esență vieții, drama profundă.” Anaïs Nin

Reclamă

1. Regulament Concursul Naţional de Poezie ,,Același cer ce nu e” mai – iulie 2020: Data limită pentru trimiterea textelor este duminică 21 iunie 2020

Reclamă

Concursul Naţional de Poezie ,,Același cer ce nu e” urmărește încurajarea şi promovarea tinerilor creatori de poezie. Regulamentul de bază impune participare tinerilor care nu au depăşit vârsta de 30 de ani. Care nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor și nu au debutat editorial. Foarte IMPORTANT: nu au obţinut Premiul „Constantin Virgil Bănescu”, acordat de familia poetului, la ediţiile precedente ale concursului. Sursa: Maria-Doina Banescu.

Regulile de participare:

  • textele (maxim 5 poezii);
  • datele personale (data și locul nașterii);
  •  datele de contact (adresă, număr mobil și adresă e-mail) prin e-mail pe adresa [email protected] şi vor purta, în loc de semnătură, un motto ales de autor;
  • Lucrările readactate vor fi trimise pe adresa: [email protected].

Premiile la Concursul Naţional de Poezie ,,Același cer ce nu e”:

  • premiul ,,Constantin Virgil Bănescu” acordat de familia poetului – 1000 lei;
  • premiul revistei ,,Observator Cultural” București – 1000 lei;
  • premiul Centrului Județean de Cultură Dâmbovița – 1000 lei;
  • premiul Teatrului Municipal ,,Tony Bulandra” Târgoviște – 500 lei.

 

2. Festivalul-concurs de poezie Ion Horea ediţia I, Târgu Mureş, 17 aprilie – 27 septembrie 2020

Festivalul-concurs este organizat de Filiala Târgu Mureş a USR şi de Uniunea Scriitorilor din România. Prin intermediul acestui eveniment se urmărește comemorarea poetului Ion Horea. Concursul vizează tinerii poeţi și tinerele poete care nu sunt membri ai USR. Doar poeților și poetelor care nu au debutat editorial şi nu au depăşit, la data începerii manifestării, vârsta de 35 de ani.

Regulile de participare la Festivalul-concurs de poezie Ion Horea:

  • participanții vor trimite un grupaj de 7-12 poezii;
  • textele trebuie să fie scrise cu Times New Roman 12;
  • vor fi trimise sub formă de fişiere doc şi PDF la adresa de mail: [email protected] până la data de 17 august 2020, purtând menţiunea Pentru Concursul de poezie Ion Horea.;
  • participanții vor expedia şi o Fişă de concurs care va cuprinde numele şi prenumele (pseudonimul literar, dacă e cazul), adresa completă, coordonatele de contact (telefon, e-mail).  Studiile urmate (liceale, universitare, postuniversitare), profesia, colaborările la revistele literare, premiile literare obţinute (fără a depăşi însă 20 de rânduri de text).

Premiile pentru Festivalul-concurs de poezie Ion Horea:

  1. Marele premiu al Festivalului-concurs „Ion Horea”, constând în publicarea volumului de debut la Editura Cartea Românească;
  2. Premiile Filialei Târgu Mureş a USR, constând în publicarea mai multor câştigători, într-un volum colectiv, la Editura Ardealul din Târgu Mureş.

Juriul concursului:

Criticii literari: Dan Cristea (director al revistei Luceafărul de dimineaţă, Bucureşti), Mircea Mihăieş (redactor-şef al revistei Orizont, Timişoara), Daniel Cristea Enache (redactor al revistei România literară), Vasile Spiridon (Filiala USR Bacău), Victor Cubleşan (redactor al revistei Steaua, Cluj-Napoca) şi traducătoarea Irina Horea, fiica poetului, în calitate de preşedinte de onoare.

3. Concursul de creație literară cu tema „Omul asimptomatic”

Cenaclul UBB, în parteneriat cu „Apostrof”, revistă a Uniunii Scriitorilor din România, lansează concursul de creație literară cu tema „Omul asimptomatic”. Rpere opționale „Omul asimptomatic” între „Omul fără însușiri” de Robert Musil și „Omul invizibil” de H.G. Wells.

Calendar pentru concurs:

  •  31 august 2020: data limită pentru trimiterea textelor;
  •  Între 1 și 30 septembrie se va realiza jurizarea materialelor trimise;
  •  1 octombrie: pe pagina de Facebook a Cenaclului UBB.

Regulile de participare la concursul de creație literară cu tema „Omul asimptomatic”:

  • poezie, proză, eseu sau teatru;
  • dimensiunea textului să nu depășească 5 pagini, Times New Roman, dimensiunea 12, cu spațiere de 1.5 rânduri;
  • tema susmenționată, însoțite de o poză și o scurtă notă bio-bibliografică pe adresa [email protected]

Premiile de la concursul de creație literară cu tema „Omul asimptomatic”:

Pe parcursul lunii octombrie, textele câștigătoare vor fi publicate în revista „Apostrof” și pe pagina Cenaclului UBB.