Mai sunt câteva zile până când „Survivor” va avea premiera pe PRO TV. Anul acesta, echipele vor avea de înfruntat condiții mult mai dure față de sezoanele precedente. Concurenții sunt mai motivați ca niciodată să ajungă cât mai aproape de marea finală, mai ales că premiul s-a dublat la 100.000 de euro.
„Survivor” se apropie cu pași repezi de momentul în care va da start celei mai dure competiții. Jungla din Dominicană nu va fi deloc prietenoasă cu concurenții. Doar cei mai puternici vor rezista. Atât „Faimoșii”, cât și „Războinicii” au știut de la început la ceea ce se înhamă. Spre deosebire de anii trecuți, anul acesta, echipele vor trebui să față unor condiții mult mai vitrege.
„Survivor”, listă de reguli dure pentru concurenți
Înainte de a se îmbarca în avionul cu destinația Republica Dominicană, concurenților „Survivor” li s-a prezentat o listă cu lucrurile pe care au voie să le facă. Conform ciao.ro, acestora li se permite accesul în junglă cu trei tricouri simple, zece seturi de lenjerie intimă indentice, zece perechi de șosete, trei seturi de bikini și trei maiouri sau bustiere simple. De precizat că prin „simple”, producția se referă la orice articol vestimentar care nu este albastru, gri, negru sau neon.
Concurenții „Survivor” vor trebui să se gândească și să pregătească și trei ținute potrivite pentru momentele în care se se vor organiza petreceri pe insulă. Cei din producție le vor pune la dispoziție o trusă de igienă personală minimală. Aceasta va conține periuță de dinți, hârtie igienică, aparat de ras și un piaptăn. În ceea ce privește încăltămintea, fiecare concurent va avea voie cu o singură pereche de încălțări sport de culoare neagră.
Competiția nu va fi deloc una ușoară, așa că „Faimoșii” și „Războinicii” sunt mai pregătiți ca niciodată să scrie istorie în noul sezon „Survivor”.