Cei 12 concurenți ce au plecat în Republica Dominicană pentru show-ul „Sunt celebru, scoate-mă de aici” trec prin probe greu de imaginat. Adela Popescu și Cabral, prezentatorii emisiunii, au fost șocați de lucrurile prin care trec concurenții și de provocările la care sunt supuși. Soția lui Radu Vâlcan a oferit câteva detalii din spatele camerelor de filmat.

Filmările pentru emisiunea „Sunt celebru, scoate-mă de aici” sunt în toi. Concurenții au parcurs deja un traseu sinuos și i-au surprins pe cei doi prezentatori ai emisiunii. Adela Popescu a împărtășit cu fanii săi din mediul online câteva secrete de pe ploturile de filmare. Aceasta le-a mărturisit internauților că fost șocată de probele pe care le-au făcut concurenții și uneori cu greu se poate uita la ei. Se pare că stomacul i s-a întors doar privind și nu își imaginează cu ei reușesc să suporte tot.

„Fraților, voi știți că eu mănânc orice. Nu mi-am imaginat niciodată că există mâncare comestibilă. Adică mâncare care nu te omoară, pe care nu doar să nu dorești s-o mănânci… Așa stare de rău și senzație de vomă nu am avut în viața mea.

Ce fac oamenii ăștia aici este incredibil. Aș vrea acum să vorbesc în mod special despre femei. Da, desigur, sunt anumite tipologii pe care ți le imaginezi că ar face orice. Pe femeile care sunt prezente în show nu ți le-ai fi imaginat nici măcar o dată în situațiile în care sunt puse în acest show. Eu sunt fascinată.

Și, așa, off the record, femeile sunt forță, nene! O să vedeți în curând!”, le-a spus Adela Popescu internauților.

Concurenții noului show de la ProTv au viață grea! Adela Popescu nici măcar nu poate privi probele la care sunt supuși
Social media

Un nou sezon „Sunt celebru, scoate-mă de aici”

În curând, pe micile ecrane telespectatorii vor putea să urmărească sezonul doi al emisiunii „Sunt celebru, scoate-mă de aici”. 12 concurenți au plecat în Dominicană și sunt supuși unor probe inimaginabile, mult mai dure ca acelea din primul sezon.

„Eu și Cabral, după filmări, povestim mult timp de tot ce se întâmplă în show. E peste ce mi-am/ne-am imaginat. Nu înțeleg care sunt resursele interne ale celebrităților. Să treacă prin toate aceste probe. Lipsa hranei, fobiile, oboseala, dorul de casă. Toate adunate nu i-au convins încă pe concurenți să renunțe. Într-un fel sunt mândră de ei. Și abia aștept să văd cine va fi regele sau regina junglei.”, a declarat Adela Popescu.

Cei 12 concurenți ai noului sezon sunt: Lidia Buble, Anisia Gafton, Tania Popa, RUXI, Mara Bănică, Bia Khalifa, Giani Kiriță, Paul Diaconescu, Cristi Mitrea, Alex Bogdan, Răzvan Botezatu și Cornel Palade.