Emisiunea „Bravo, ai stil ! Celebrities” intră pe ultima sută de metrii. Apropierea marii finale a crescut tensiunea din platou, iar unele dintre concurente au ajuns la limită și au izbucnit la adresa juraților. Au fost aduse acuzații de imparțialitate și favorizarea anumitor concurente.

Mai sunt doar câteva ora până la mare finală „Bravo, ai stil! Celebrities” ce va avea loc sâmbăta aceasta. Presiunea a crescut, iar stresul și emoțiile și-au spus cuvântul. La final de sezon, unele dintre concurente au izbucnit și s-au întors împotriva juriului. Raluca Dumitru și Adina Halas se simt neîndreptățite, iar cu lacrimi în ochi și-au spus nemulțumirea.

Cele două susțin că juriul ar favoriza anumite concurente, le-ar trece cu vederea greșelile stilistice și le-ar oferi steluțe nemeritate. În timp ce altele sunt taxate la sânge și mai mereu criticate. Raluca Dumitru și-a exprimat nemulțumire printre lacrimi.

„De fiecare dată îmi spui că repet, dar numai mie, restul fetelor nu. La mine vezi, la ele nu vezi (…) Mie blugii îmi plac foarte mult. Ce crezi! Dacă îi purta altă fată din platou îți plăceau și ție. Numai contează. Nu vreau să dau nume. Știi bine și tu cine și cu asta am spus tot. (…) Este normal să fiu deranjată când nu primesc steluțe sau când sunt taxată, iar alte persoane din competiție nu sunt taxate și de fiecare dată poate nu au o ținută foarte bună, dar primesc steluțe. Nu vreau să dau nume, că nu vreau să deschide alt subiect.”, a spus Raluca Dumitru, după ce a fost criticată de Tibi Clenci.

Concurentele „Bravo, ai stil” s-au întors împotriva juraților! Ce acuzații le aduc acestora. „La mine vezi, la ele nu vezi”
Scial media

Adia Halas a izbucnit în lacrimi

În același asentiment cu Raluca Dumitru a fost și Adia Halas. Concurenta susține la rândul ei că juriul nu este imparțial.

„Sunt absolut convinsa și așa cum v-am spus celor din fața televizoarelor că o sa fiu deschisă cu voi și sunt și de data asta. Asta se va întâmpla. Simt același lucru pe care îl simte și Raluca Dumitru, s-a întâmplat de foarte multe ori, am spus-o și la machiaj.

E vorba de foarte multe momente, am revăzut si le-am notat pe toate. Nu aș vrea să influențez și nu am vrut. Am simțit că e incorect și nu am vrut să induc că o colega ia steluțe pe nedrept. E ca un apogeu după o perioada de timp când am observat ca un crescendo. Eu nu am comentat jurizarea”, a declarat și Adina Halas, cu ochii în lacrimi.