Cutremurele din Turcia și drama lăsată în spate de acestea au speriat o lume întreagă. Ieri, în România a fost înregistrat un cutremur cu magnitudine de 5,2 pe scara Richter. Zona Olteniei a fost „zguduită” simțitor, seismul având loc la 15 km în apropiere de Târgu Jiu. Legat de acest context, experții din domeniul seismologiei au dat detalii importante. Conform opiniei acestora, cutremurul din România nu are legătură cu cele din Turcia.
Cutremurul din România a creat panică
După scenariul apocaliptic din Turcia, întreaga lume se teme de un astfel de dezastru natural. România a trecut ieri prin momente de panică în acest sens. Asta după ce luni în jurul orei 16:58, a avut loc un cutremur cu magnitudinea de 5,2 grade pe scara Richter. Locul indicat de INPF a fost în zona Olteniei, în județul Gorj. Acesta s-a resimțit însă în mai multe județe. În Zona Brașov, Sibiu și chiar Hunedoara, seismul a speriat oamenii, dar și animalele. În mediul online, internauții au postat imagini din timpul cutremurului.
Ce spun specialiștii
Cutremurul desfășurat ieri în România a avut și alte două replici, de 2,8 și respectiv de 2,4. Acestea s-au produs câteva minute mai târziu.
Cei mai mulți dintre români au asociat imediat seismul cu cel puternic din Turcia. Experții în seismologie au spulberat însă aceste ipoteze. Gheorghe Mărmureanu, șeful INFP susține că nu există nici o legătură între cele două seisme.
„Până la urmă cred că se întâmplă ceva cu Vrancea noastră. Adâncimi mari. Modul de manifestare a lor e altul decât cel pe care îl știm. Vrancea văd că are diferite variațiuni și care eu când l-am prezentat în cărțile mele am arătat că Vrancea are niște particularități pe care nu le găsim la alte cutremure europene (…)„, a explicat acesta.
Totuși, șeful onorific al INFP susține că inclusiv în 1977, înainte de cutremurul puternic care a răpus o parte din București, a avut loc un seism în Gorj.
„Nu există motive de îngrijorare. Sigur că seismele din Turcia ne-au produs stări de stres, dar nu e cazul. Nu poate fi nicio legătură între activitatea seismică de la noi și ce se întâmplă în Turcia. Niciodată Turcia nu a generat cutremure catastrofale în România și am urmărit cel puțin 200 de ani din istoria aceasta a cutremurelor”, a adăugat Mărmureanu.