Reclamă

Raed Arafat este unul dintre personajele aflate în prim-plan atunci când se întâmplă ceva în domeniul sănătății. De asemenea, acesta este și secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne.

De la debutul pandemiei de coronavirus, Arafat a transmis săptămânal detalii despre cifre, măsuri de restricție sau alte detalii. Deși se știe cu ce se ocupă Arafat la locul de muncă, puțini sunt cei care știu lucruri personale despre șeful DSU.

De ce nu s-a căsătorit Raed Arafat niciodată

Raed Arafat nu a vorbit des despre viața lui personală. Ce se știe despre acesta este că nu este căsătorit și nu are copii. Pe primul loc în viața acestuia a fost întotdeauna cariera.

Întrebat într-o emisiune TV de ce nu s-a căsătorit niciodată, șeful DSU a spus că era imposibil să combine cariera cu o viață personală care să fie dedicată unei familii.

„Nu poţi să ai familie şi să ai în acelaşi timp o muncă în care eşti implicat 24 din 24, la maxim. Asta e părerea mea, plus că nu s-a întâmplat. La noi în familie, tatăl meu a fost însurat la 47-48 de ani. Suntem doi fraţi şi o soră.

Fratele a fost subinginer, iar sora este medic. Eu am mers după pasiune, după muncă şi după dedicare totală la această activitate. Un concediu adevărat am avut ultima dată în 2004”, a povestit el, potrivit Ok Magazine.

Totuși, Raed Arafat nu regretă că nu și-a întemeiat o familie, pentru că el merge pe principiul că dacă ar avea ceva, ar trebui să renunțe la altceva. El spune că a avut odată un câine, însă până la urmă a renunțat și la acesta din cauza programului încărcat.


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro