Reclamă

Compania cu 20.000 de angajați români, a anunțat că va face o investiție de peste 33 de milioane de euro în România.

Compania va investi peste 33 de milioane de euro

Giganticul german Continetal va investi peste 33 de milioane de euro pentru extinderea centrului de dezvoltare și cercetare din Timișoara. Centrul ar urma să aibă o capacitate de până la 1.700 de locuri. O zonă dedicată testări şi validări complete a produselor concepute în cadrul companiei. Clădirea va avea o suprafață totală construită fi de peste 26.000 de metri pătrați. Compania a anunțat că lucrările vor terminate până în luna aprilie 2021.

,,Tehnologii eficiente din punct de vedere al mediului şi acceptate social sunt ingredientele cheie pentru un ecosistem al mobilităţii sănătoase. Zero accidente, zero emisii şi zero stres, datorită conectivităţii inteligente: acest lucru ajută la realizarea tehnologiilor noastre inovatoare. La toate acestea lucrează inginerii şi specialiştii IT&C din centrul de inginerie din Timişoara”, a spus Chistian von Albrichsfeld, head of country Continental România, potrivit inCont.ro

Este al doilea cel mai mare producător de de componente auto şi anvelope

Compania Continental se ocupă cu dezvoltarea de soluţii inovatoare de software şi hardware pentru interiorul autoturismului. Dar și soluții pentru siguranţă, motor şi transmisie. Continental crează şi sisteme de navigaţie şi instrumente pentru vitoarele maşini şi vehicule comerciale. Reprezentantul companiei a afirmat că deși este o perioadă grea, Continental va continua să investească în viitor pentru a oferi performanță.

,,Chiar dacă trecem cu toţii printr-o perioadă dificilă, la Continental continuăm să investim în viitor. Continuăm să oferim performanţă, indiferent dacă vorbim despre produsele sau serviciile oferite, astfel că identificăm constant oportunităţi de a ne menţine agili, de data aceasta prin investiţia într-o clădire nouă”, a subliniat Chistian von Albrichsfeld.

Compania Continental are peste 20.000 de angajați în România. În cele șapte unități de producție și patru centre de inginerie din Sibiu, Timișoara, Năbad, Brașov, Carei, Nădab și Iași.

La nivel european este al doilea cel mai mare producător de de componente auto şi anvelope. Și are peste 240.000 de mii de angajați la nivel mondial.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro