Vești proaste pentru brașovenii care și-a planificat vacanțe în perioada următoare cu decolare de pe Aeroportul Internațional din Brașov. Dan Air, una dintre companiile care efectua cele mai multe zboruri din și spre Brașov a anunțat că va anula toate cursele cu plecare de pe Aeroportul Internațional din Brașov.
Începând cu data de 13 noiembrie, de pe Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav nu vor mai fi operate zboruri de către compania aeriană Dan Air. Anunțul a fost făcut ieri, iar perioada în care nu se vor mai efectua zborurile de pe acest aeroport este una nedeterminată.
Compania aeriană Dan Air a anunțat că toate zborurile au fost mutate pe Aeroportul din Bacău și a promis că le va oferi pasagerilor transport gratuit de pe Aeroportul din Bacău către Brașov. Momentan, mutarea este una temporară, urmând ca din data de 11 decembrie, Dan Air să își mute complet zborurile.
Dan Air pleacă definitiv din Brașov
Decizia a fost luată din cauza problemelor de ordin admistrativ, cei de la Dan Air motivând că Aeroportul Internațional din Brașov se va confrunta, în sezonul rece care a debutat, deja, cu vizibilitate redusă, dar și cu alte fenomene meteo nefavorabile.
În momentul de față, Aeroportul Internațional din Brașov este dotat cu un sistem automat de aterizare care este aprobat pentru o vizibilitate minimă de 550 de metri care să permită aterizarea. Din acest motiv, în ultimele zile, aproape toate zborurile cu destinația Brașov au fost nevoite să aștepte în aer pentru ca vizibilitatea să fie mai mare.
După plecarea Dan Air din data de 13 noiembrie, singura companie care mai asigură zboruri spre și dinspre Brașov este Wizz Air. Compania low cost are zboruri limitate, trei pe săptămână către Londra și două zboruri pe săptămână către Germania.
După această mutare a companiei Dan Air către Bacău, oficialii aeroportului au anunțat că au la dispoziție mai multe ajutoare financiare pentru a atrage și alte companii aeriene.