Comisia Europeană anunță un plan ambițios de reducere a birocrației pentru stimularea economiei UE

Data actualizării: 29/01/2025

Comisia Europeană a anunțat un proiect de program economic menit să reducă semnificativ birocrația în Uniunea Europeană, potrivit unui raport ce va fi prezentat miercuri. Proiectul vizează simplificarea reglementărilor pentru a impulsiona competitivitatea blocului comunitar și a stimula inovația, reducerea prețurilor la energie și scăderea dependențelor economice globale, a informat Agerpres.

În scopul atragerii de noi investiții și al stimulării afacerilor, Comisia propune reducerea poverii administrative pentru firme și întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri) prin simplificarea obligațiilor de raportare. „Fără o schimbare urgentă a abordării și vitezei, viitorul UE ca putere economică, ca destinație de investiții și centru de producție este în joc”, se avertizează în cadrul proiectului ecomonic pentru următorii ani.

Accentul strategiei comunitare este pus pe inovații tehnologice, cu un interes ridicat pentru domenii precum inteligența artificială, materiale avansate, biotehnologii, energie curată, robotică și explorare spațială. Chiar și în contextul presiunilor economice globale, obiectivul blocului de a deveni neutru din punct de vedere climatic până în 2050 rămâne ferm. Raportul subliniază că tranziția către o economie decarbonizată este necesar să fie realizată printr-o abordare tehnologică neutră, vizând și stimularea competitivității.


Mai mult, Comisia Europeană își propune armonizarea legislației muncii și politicilor fiscale în cele 27 de state membre ale Uniunii și dorește să majoreze semnificativ investițiile în domeniul cercetării.

Citește și:
Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe substantial.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨