Reclamă

Comisia de apărare a Senatului României se va reuni miercuri, de la ora 12:00, într-o ședință cu reprezentanți ai Ministerului Apărării Naționale, transmite site-ul Senatului. Potrivit surselor parlamentare citate de Agerpres, printre temele întâlnirii se numără analiza modificării legislației care ar permite militarilor să anihileze dronele ce pătrund pe teritoriul României.

Nicolae Ciucă, președintele Senatului și lider al Partidului Național Liberal (PNL), a declarat, luni, la Sebeș, că România trebuie să încheie un protocol cu Ucraina. Acest protocol ar trebui să permită ca dronele rusești care intră în spațiul aerian românesc „să poată fi angajate de către sistemele de apărare antiaeriană”.

În aceeași zi, Premierul Marcel Ciolacu a subliniat că România a reacționat prompt și a monitorizat situația cu avioane F-16, accentuând că dronele nu au vizat ținte pe teritoriul țării noastre. El a adăugat că, în acel moment, nu a fost necesară o intervenție. „Dacă dronele aveau o țintă pe teritoriul României, normal că țara noastră ar fi intervenit”, a precizat Ciolacu. De asemenea, premierul a apreciat situația ca fiind o provocare și a menționat că se testează capacitatea de reacție a statelor din jur.

Totodată, Ministerul Apărării Naționale a transmis că fragmente de drone de proveniență rusă au fost detectate de experți în apropierea localității Periprava. Casa Albă a confirmat luni că, în contextul conflictului din Ucraina, fragmente de rachete sau drone cad ocazional pe teritoriul țărilor vecine, fiind un fenomen cunoscut, dar care ilustrează pericolele asociate conflictului provocat de Putin.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro