Sari la conținut
Ultimele știri
Actualitate

Coliziune între două avioane pe pista aeroportului Seattle-Tacoma

  • Publicat:
  • 1 minut de citit
Coliziune între două avioane pe pista aeroportului Seattle-Tacoma

Un avion Boeing 787-9 Dreamliner operat de Japan Airlines, a intrat în coliziune cu un Boeing 737-800 al companiei Delta Air Lines miercuri, pe pista aeroportului internațional Seattle-Tacoma. Nu au fost raportate răniți în urma incidentului.

Administrația Federală a Aviației din SUA (FAA) a transmis că „aripa dreaptă a zborului 68 al Japan Airlines a intrat în coliziune cu coada zborului 1921 al companiei Delta Air Lines” în jurul orei 10:40, ora locală, conform agenției EFE, citată de Agerpres.

Coliziunea s-a produs imediat după aterizarea avionului Japan Airlines, care venea de la Tokio, în timp ce avionul Delta era parcat și pregătit pentru un zbor către Puerto Vallarta, Mexic.

Aeroportul Seattle-Tacoma a confirmat pe contul său de X că pasagerii ambelor avioane au fost debarcați în siguranță și fără să se înregistreze vreo victimă rănită, menționând că incidentul a avut un impact minim asupra operațiunilor aeroportului.

Administrația Federală a Aviației a specificat că accidentul s-a întâmplat în afara zonei controlate de trafic aerian și a anunțat că o anchetă va fi lansată pentru a examina circumstanțele exacte ale incidentului.

Te-ar putea interesa și

Citește mai multe în Actualitate