Petrică Mâțu Stoian s-a stins din viață sâmbătă, la vârsta de numai 61 de ani.

Cu doar câteva zile înainte de tragicul eveniment, renumitul artist de muzică populară participase la câteva filmări pentru Sărbători și nimic nu prevestea tragedia. Șocați de moartea lui fulgerătoare, colegii de breaslă, dar și oamenii de televiziune alături de care a colaborat au transmis valuri de mesaje în social media, în memoria regretatului interpret.

Artiștii au rămas fără grai atunci când au aflat de tragica moarte a lui Petrică Mâțu Stoian. Interpretul de muzică populară a murit sâmbătă, după ce a fost transferat la secția de Terapie Intensivă a spitalului din Reșita. Acesta se afla, la momentul respectiv, în tratament post-COVID-19.

Colegii de breaslă, mesaje dureroase după moartea lui Petrică Mâțu Stoian

Șocați de cele auzite, numele mari din industria muzicală și-au exprimat regretul în social media.

„Tragic și trist, minunatul meu coleg Petrică Mâțu Stoian a plecat dintre noi, prea repede, lăsând regrete în urma sa!
Suntem mai săraci fără bucuria lui, fără felul minunat de a face spectacol și de a ferici publicul cu melodiile sale!
Rămâne un simbol al Mehedințiului, iar muzica sa, parte din tezaurul românesc, va rămâne veșnică! Drum în pace, spre lumină, Petrică! Rămâi în sufletele noastre!”, a scris Fuego, pe contul său de Facebook.
Fuego și Petrică Mâțu Stoian / Sursă foto: Facebook
„Drum lin spre ceruri!
Marți am filmat împreună, ultima dumnealui emisiune… pe care o să o puteți urmări de sărbători!
Era întotdeauna o prezență atât de faină! Un artist atât de mare și atât de omenos cu toți cei tineri și cu publicul lui!
Îmi zicea cât de mult mă admiră pe mine și pe nașa mea Olguța…din rândul celor tineri!
Cumplit … ce e viața!
Veșnică pomenire PETRICĂ MÂȚU STOIAN
, a scris și Vlăduța Lupău. 
„A plecat dintre noi pe nesimțite, făcăndu-ne parcă o farsă, Petrică Mățu Stoian, un mare interpret al muzicii populare romănești,un om minunat,iubitor de neam, un coleg și prieten bun, lăsănd în sufletele noastre o tristețe nemărginită. O să-mi fie tare dor de tine, de firea ta veselă și prietenoasă. Dumnezeu să te odihnească în pace Petrică!, a fost mesajul trist al iubitei interprete de muzică populară, Maria Dragomiroiu. 

Cătălin Măruță și Mirela Vaida, în stare de șoc după auzul veștii că Petrică Mâțu Stoian a murit

Nu numai colegii de breaslă ai lui Petrică Mâțu Stoian au transmis mesaje în social media. Și oamenii de televiziune alături de care a filmat de foarte multe ori și-au exprimat regretul în mod public, în social media.

Cătălin Măruță și Petrică Mâțu Stoian / Sursă foto: Facebook

„Dumnezeule!! Nu imi vine sa cred!! Tocmai am terminat spectacolul si, cand am iesit din scena, am aflat cumplita veste: Petrica Matu Stoian a murit! Sunt inmarmurita. Sunt socata! Aceasta fotografie este facuta de mine in urma cu 3 zile, cand am filmat editia de Revelion din platoul @acces_directoficial. Nu am cuvinte…

Nu exista emisiuni speciale de Sarbatori la care Matu Stoian sa nu fi fost chemat! Era nemaipomenit, cu pofta lui de viata, cu graiul si portul lui din Izverna, de care era atat de mandru… Maestre, noi avem multe filmari zilele acestea si tu trebuie sa fii acolo!! Nu putem concepe ca nu mai esti! Tu umpli tot cu cantecele tale, cu glumele tale… este incredibil!! Dumnezeu sa te ierte, Matule!!, a scris Mirela Vaida. 

„S-a dus un om bun, un om care reușea să lumineze cu zâmbetul, cu optimismul și cu vocea sa orice sală de spectacole. Petrică Mâțu Stoian își făcea prieteni peste tot și publicul îl iubea pentru modestia și sinceritatea lui. O să îi simțim mult lipsa. Rămas bun, prietene!, a fost mesajul dureros transmis de Cătălin Măruță.