Reclamă

Ana și Codin Maticiuc vor deveni părinți pentru a doua oară. Celebrul actor și iubita sa au publicat mai multe imagini împreună cu fetița lor, Smaranda. Pe burta de gravidă a Anei este scris un text, cu ajutorul căruia, Codin speră să obțină suma necesară pentru fundația prin intermediul căreia renovează spitalele din țară. 

Codin a fost cel care a transmis vestea în mediul online

Actorul, în vârstă de 41 de ani, a postat fotografiile pe rețelele de socializare în urmă cu scurt timp. Acolo, oamenii au scris sute de mesaje în doar câteva minute. În imagine se vede clar cum Ana, Smaranda și Codin sunt extrem de fericiți și împliniți. Și, cu siguranță noul membru le va aduce multă bucurie.

Copilul numărul 3. Poate el va continua să renoveze spitalele din țara asta. Tati o să îi lase doar un drum bătătorit, câteva legi schimbate (în curând o să mă vedeți în stradă dacă ăștia mai continuă să ne ignore), o fundație și o inițiativă puternică. (…)Nu știu dacă pot schimba ceva în țara asta dar sunt convins că o vor face copiii mei.

Toți au fost și vor merge pe șantierele din spitale, toți au stat cu picioarele goale în curtea orfelinatului și s-au jucat cu ceilalți copii ai mei. Sunt convins că măcar unul din ei îmi va continua misiunea. Poate chiar numărul 3. Te aștept cu nerăbdare, dragostea mea. Avem multe de trăit împreună!”, a scris Codin Maticiuc în dreptul imaginilor.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Codin Maticiuc (@maticiuc_codin)

Cei doi parteneri mai au o fetiță, în vârstă de trei ani

Codin și Ana au devenit părinți pentru prima dată în anul 2019, atunci când a venit pe lume Smaranda. Momentan, îndrăgostiții nu au dezvăluit încă sexul celui de-al doilea copil. Sarcina este destul de avansată, având în vedere faptul că burta este vizibilă.

De când a devenit tată pentru prima dată, viața actorului s-a schimbat complet. Totodată, acesta a fost visul său dintotdeauna, însă nu se gândește la căsătorie. Celor doi le plac distracțiile și deocamdată nu iau în calcul un posibil mariaj, oficiat în fața stării civile.


Reclamă

Share.

21 de ani, absolventă a Facultății de Jurnalism și științe ale comunicării din Iași, a trecut prin pepiniera de jurnaliști a revistei " Opinia studențească ", însă totuși novice în presă, își dorește o carieră de jurnalist și să aducă oamenilor știri de calitate. De asemenea, își propune să pună în aplicare integritatea și etica acestei meserii

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro