La un moment dat, Codin Maticiuc și Margherita de la Clejani au fost protagoniștii unui scandal imens în mediul online. Artistul a adus critici dure cu privire la faptul că Margherita a trecut de prea multe ori pragul medicului estetician. Astfel că înfățișarea ei nu este deloc una plăcută în momentul de față. Acum, însă, Codin Maticiuc intervine din nou în scandalul momentului în care personajul principal este chiar fiica soților din Clejani.

Reclamă

Codin Maticiun vorbește, de această dată, despre Margherita raportându-se la consumul de substanțe interzise. Se știe faptul că aceasta a fost identificată, în urma accidentului pe care l-a produs în capitală, ca fiind sub influența heroinei. Artistul a făcut referire și la toți cei care se află în situația Margheritei și sunt dependenți de substanțe distrugătoare.

Reclamă

Codin Maticiuc a oferit un interviu în care își expune punctul de vedere cu ceea ce se întămplă acum, în ziua de astăzi, cu tinerii din cauza substanțelor interzise. Acesta mărturisește faptul că el a intrat în contact cu aceste substanțe în momentul în care avea o vârstă la care putea să facă diferența dintre bine și rău. Așa că nu a intrat în această capcană și s-a putut feri de probleme. Acesta mai spune faptul că se declară total îngrijorat pentru tinerii din ziua de astăzi.

„M-am ferit total de cele ilegale. Au ajuns în preajma mea târziu, când aveam destul de mult discernământ, ăsta a fost norocul meu. Cred că generația mea în general a fost ceva mai ferită de acest flagel care, sincer să fiu, mă îngrijorează. Miami Bici este în sine în semnal de alarmă în acest sens.”, a declarat artistul în cadrul unui interviu.

Codin Maticiuc nu renunță la viața de noapte

Deși este tătic acum, Codin Maticiuc a renunțat doar la statutul de „crai de Dorobanți”, nu și la viața de noapte. Actorul a mai spus că viața de noapte îl ispiră, în general, pentru materialele pe care le publică pe blog, dar și pentru filme sau alte genuri de conținut.

„S-au rărit considerabil datorită proiectelor. Nevoia nu simt că a scăzut, doar că am cu totul alte priorități acum. Night-life-ul continuă să mă atragă și îmi oferă și enorm de mult material pentru blog, viitoare cărți și scenarii.” a mai spus Codin.