Reclamă

Codin Maticiuc este unul dintre personajele mondene cunoscute. Fost „băiat de oraș”, acesta și-a câștigat notorietatea, la început, prin extravaganțele din cluburile de lux, iar mai apoi prin cărțile pe care le-a scris și prin proiectele umanitare în care s-a implicat. Însă, ce ar fi fost Codin Maticiuc dacă nu pornea în viață ca un „băiat de bani gata”?

Codin Maticiuc și-a surprins fanii din mediul online cu un exercițiu de imaginație. Le-a descris urmăritorilor săi cum ar fi arătat viața sa dacă nu provenea dintr-o familie cu o stare financiară bună. Acesta și-ar fi trăi și așa viața la maximum, ar fi profitat de fiecare ocazie, dar nu ar fi ajuns prea bine. Nu și-ar fi văzut un viitor prea strălucit. Iar financiar nu ar fi evoluat foarte mult, păstrând ideea că munca nu i-ar fi surâs prea tare.

„Dacă n-aș fi avut bani din familie, dacă tatăl meu nu știa atât de bine să-i facă, eram rău de tot. Noroc cu el, că i-a plăcut școala mult. Aproape la fel de mult cât NU mi-a plăcut mie. Deci dacă n-aveam? Să ne imaginam, zic. Pitic aș fi fost oricum, așa mi-e gena. Gras la fel, că sunt născut într-un apartament cu igrasie din Dristor. M-am îngrășat cu KFC, nu cu icre negre cum credeți.

Bun, deci mic și gras. Nu mi-au plăcut școala și munca vreodată. Probabil as fi fost nevoit s-o prestez pe a doua, dar fără prima n-aș fi ajuns departe. Aș fi alergat după combinații imediat după liceu, căutător desăvârșit de cale ușoară, cum mă știu. Aș fi trăit de pe o zi pe alta, dar aș fi trăit la maxim.

Aș fi băut tot vodcă-mere. Aș fi mers tot la club dar la bar, nu la masă. Aș avea mai puțini prieteni. Nu, as avea același număr de prieteni, doar mai puține cunoștințe.”, a spus Codin Maticiuc.

Codin Maticiuc, exercițiu de imaginație! Cum ar fi arătat viața acestuia dacă era sărac
Instagram

Cu bani s-au fără, aceeași viață

Chiar dacă nu și-ar fi văzut un viitor foarte strălucit, Codin Maticiuc este sigur că multe dintre coordonatele vieții sale ar fi fost aceleași. Chiar și fără bani, acesta și-ar fi descoperit pasiunea pentru cinematografie și ar fi activat în domeniu. Chiar și fără bani, ar fi ajuns să se implice activ și să ajute oamenii cu mai puțin noroc. Chiar și fără bani, și-ar fi întâlnit partenera și ar fi construit un viitor împreună.

„Aș fi descoperit cinematografia mai devreme, de asta sunt sigur. Aș fi lucrat orice, figurație, cascador, cărător de lumini sau ceva. Aș fi scris cărți oricum, poate însă de publicat nu mi le-ar fi publicat nimeni. Cumva, aș fi ajuns la etajul unde sunt internați copiii bolnavi de cancer. La etajul 7 de la Fundeni și aș fi continuat până în ziua de astăzi să le car portocale și Oncoxin. Nu aș fi reușit nici măcar să visez să renovez acel etaj. Banii mi-au adus notorietate și notorietatea m-a făcut să pot face ce am făcut în social.

Femei? Mult mai puține, asta e clar și probabil niciuna faimoasă. Sigur însă m-aș fi îndrăgostit tot de Ana mea și as fi făcut-o cumva să mă iubească și ea. De ce sunt așa sigur? Pentru că doar eu + Ana = Smaranda. Și întâlnirea mea cu Smaranda este scrisă în stele, simt asta.”, a mai spus Codin Maticiuc.


Reclamă

Share.

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune, activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației Substanțial.ro. Este bine ancorată în tot ceea ce ține de showbiz și la curent cu ultimele noutăți.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro