Reclamă

În curând, Codin Maticiuc o să devină, din nou, tătic. Acesta și iubita lui așteaptă „copilul numărul trei” și sunt extrem de încântați. Până când acesta o să vine pe lume, cei doi își concentrează atenția pe băiețelul și fetița lor. Codin Maticiuc a vorbit despre viața de tătic, dar și despre sexul bebelușului ce va urma să vină.

Codin Maticiuc este un tătic fericit și împlinit. Acesta petrece timp alături de băiatul și fata lui, iar rolul de tată îl încântă. Acum, acesta așteaptă un nou copil și este cât se poate de entuziasmat. Marele anunț legat de sarcină a fost deja făcut, iar acum toată lumea vrea să știe dacă este vorba despre o fetiță sau un băiețel. Vedeta a mărturisit că va face, în curând, și acest anunț.

Până atunci, Codin Maticiu recunoaște că este cucerit de copiii lui, mai ales de micuța Smaranda, cărei nu îi poate refuza nimic.

„Vorba: E ultima ta șansă să mă faci fericită o să rămână mult timp. O să-mi fac vorba asta pe tricou. Smaranda continuă să mă uimească în fiecare zi. Motivul pentru care sunt mereu în cap este Smaranda. Iar acum, trecem la alt nivel. Nu știm dacă este băiețel sau fetiță. Nu știe nimeni. Vrem să știm ce este înainte să se nască.

Doar că trebuie să mă urmăriți, pe site-urile de socializare, și, la un moment dat, va fi o postare, așa cum a fost și cea în care am anunțat sarcina. Postarea o vom face tot pentru Spitale publice din bani privați. Adică o să fie o postare în care o să zic dacă e băiat sau fetiță. Cu artificii, cu baloane cu albastru sau roz. Se va întâmpla treaba asta tot pentru o cauză, adică să nu irosesc informația.”, a declarat Codin Maticiuc, potrivit ego.ro.

Codin Maticiuc, despre viața de tătic! Este cucerit de fetița lui și așteaptă cu nerăbdare următorul copil
Instagram

„O să fie sora mai mare”

Noul membru al familiei este așteptat cu nerăbdare, însă părinții se tem că micuța Smaranda s-ar putea să se răzgândească atunci când își va cunoaște fratele sau sora. Pentru moment, cea mică este încântată de idee, însă lucrurile s-ar putea schimba atunci când o să vadă că nu mai primește la fel de multă atenție.

„Deocamdată e încântată că i-am făcut așa o poveste. Că o să aibă un frățior sau o surioară și o să se întâmple nu știu ce. O să fie sora mai mare și trebuie să aibă grijă. E încântată. Nu știu dacă o să fie la fel și atunci când o va lovi realitatea din piață. Adică mama ei va trebui să petreacă timp și cu bebelușul. Deocamdată e bine.

Ea deja are un frățior, fratele mai mare, și s-a obișnuit un pic cu atenția pe care i-o dăm lui. Dar acum nu știu ce o să fie. O să vedem. Sper să fie bine.”, a mai spus Codin Maticiu.


Reclamă

Share.

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune, activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației Substanțial.ro. Este bine ancorată în tot ceea ce ține de showbiz și la curent cu ultimele noutăți.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro