Reclamă

Codin Maticiuc este din ce în ce mai implicat în sectorul afacerilor. Numit mulți ani la rând „crai de Dorobanți”, Codin a demonstrat că această titulatură nu are legătură cu planurile lui de viitor. În ultimii ani, acesta s-a impus în lumea fundațiilor caritabile și nu numai. Pe final de an, Maticiuc a dat lovitura cu cea mai recentă carte a sa și nu are de gând să se oprească aici.

Codin Maticiuc este unul dintre cele mai cunoscute personaje de la noi. Tinerețea și-a petrecut-o distrându-se prin cluburi, iar acum, la vârsta maturității, este pregătit să facă schimbări. Împreună cu Mihai Bendeac, Codin a reușit să facă în câteva luni ce nu au reușit alții în ani. După ce a renovat spitale, fostul „crai de Dorobanți” s-a întors la una dintre pasiunile sale: lumea cinematografică.

Codin Maticiuc are planuri mari alături de Matei Dima și Jesus del Cerro

Codin Maticiuc are de gând să ducă mai departe povestea din „Miami Bici”. Acesta este pregătit să plece peste hotare pentru a pune la punct ultimele detalii legate de turnarea filmului și nu numai. Codin a recunoscut că are ceva emoții legate de pandemie, dar speră ca în primăvară să reușească să toarne filmul.

„Plec în State fiindcă trebuie să facem continuare la film, așa cum am anunțat. Acum voi sta doar vreo zece zile. Finalul anului vreau să mă prindă acasă, în România. Doresc să-mi petrec liniștit sărbătorile. Însă, în primele săptămâni ale anului, vom pregăti cu multă atenție urmarea.

Am atins un nivel al așteptărilor și nu trebuie să dezamăgim pe nimeni. Vor exista și surprize, sunt sigur. Chiar dacă le-aș ști, nu le-aș spune. E prea devreme să fac marile anunțuri”

Cred că Miami, orașul în sine, a fost un actor foarte important în realizarea primei părți. Luăm în calcul să-l păstrăm și în continuarea pentru partea a doua. Cel mai probabil, o vom turna la primăvară. Asta dacă nu cumva pandemia asta nebună se va revolta o dată în plus la adresa noastră. Atunci ,vom fi nevoiți să mai amânăm proiectul nostru!”, a declrat Codin Maticiuc pentru impact.ro.


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro