Codin Maticiuc face parte din distribuția celui mai nou serial ce va fi difuzat în curând la Pro TV. În serialul „Clanul”, Codin Maticiuc va interpreta rolul lui Ionică, un personaj care va aduce zâmbetul pe buze telespectatorilor.

Codin mărturisește că în una dintre zilele de filmare a avut parte de un incident neplăcut. Acesta s-a tăiat în timpul unei secvențe în care trebuia să sară printr-un geam.

Codin Maticiuc„M-am tăiat la una dintre duble”

Social media

„Mi s-a părut funny la un moment dat, m-am tăiat. Nu știu dacă se mai vede semnul, uite, eram într-o scenă… cu acțiune. Săream printr-un geam, deschis, nu-ți imagina că săream printr-unul de sticlă, dar săream, prin geam, mă puneam la pământ, eram cu Theo Rose într-o situație, cu împușcături, cu pistoale… Și m-am tăiat la una dintre duble, într-un colț de table dintr-un perete. M-am ridicat și m-am sprijinit. Și a început să curgă sânge.” a povestit Codin Maticiuc potrivit ciao.ro.

Având în vedere că incidentul s-a petrecut în plină desfășurare a filmărilor, regizorul serialului i-a propus acestuia să joace cu mâna sângerândă, însă, Codin Maticiuc nu a fost de acord cu acest lucru.

„Țineam mâna într-un fel ca să nu-mi murdăresc hainele și adidașii de joc și unul dintre regizori zice: Aaa, curge sânge! Lasă așa! Joacă așa! Sari acum cu sânge, sânge peste tot, stropești’. 

M-am uitat la el și am zis N-ai vrea să închidem rana asta ca să nu mă infectez și să aducem sânge fals, cum mai facem?’. De ce trebuie să împroști cu sângele meu peste tot, adică n-ai vrea să nu mă infectez… Ba da, ba da, ai dreptate’. Ne-am amuzat.” a mai spus acesta potrivit sursei citate

Serialul „Clanul” va putea fi urmărit la PRO TV în cursul serii de joi de la ora 21:30, imediat după „Las Fierbinți”.