Reclamă

Schimbările din Codul Rutier prevăd amenzi uriașe pentru șoferii care transformă strada în scrumieră. Astfel, cei surprinși că aruncă pe geamul mașinii mucuri de țigară sau alte resturi sunt amendați cu până la 2.900 de lei.

COD RUTIER 2020. Amenzile sunt din clasa a IV-a de sancțiuni și, potrivit legislației în vigoare se încadrează între 1.305 și 2.900 de lei, respectiv între 9 și 20 de puncte-amendă.

La fel sunt sancționați și cei care înjură sau cei care nu au anvelope de iarnă pe drumurile acoperite cu zăpadă. În acest sens, Poliția Rutieră a demarat o acțiune de înștiințare în primă fază asupra campaniei împotriva fenomenului chiștoacelor aruncate pe stradă. Mai mulți agenți din toată țara au oprit șoferii pentru a le aduce la cunoștință aceste aspecte. Amenzile vor fi acordate în trafic la fel care orice altă contravenție săvârșită de șoferi și pedepsită de polițiști, conform legii.

Autorităţile pregătesc noi reguli pentru obţinerea permisului auto din 2020. Codul Rutier a suferit deja numeroase schimbări în ultima perioadă, cel mai recent chiar luna trecută. Cu toate acestea, guvernanţii nu sunt mulţumiţi de rezultate, astfel că se lucrează la noi modificari care să facă mai sigură circulaţia pedrumurile publice. Printre acestea, şi noi reguli pentru obţinerea şi reînnoirea permisului auto.

Începând cu 1 iulie, cei care dau examen pentru obţinerea permisului de conducere trebuie, potrivit ultimelor modificări operate, să aibă cel puţin 10 clase terminate. În trecut, era suficient ca aceştia să fie la vârsta majoratului. De asemenea, pentru reînnoirea permisului de conducere, persoanele mai în vârstă vor fi nevoite să facă mai des controlul medical.

Cod rutier 2020: Noi reguli pentru obţinerea permisului auto
Pe viitor, evaluările medicale şi psihologice pentru toţi conducătorii auto vor fi îmbunătăţite prin actualizarea periodică a baremurilor de evaluare, pentru a elimina posibilitatea obţinerii frauduloase a acestor avize. De asemenea, se are în vedere înăsprirea pedepselor pentru cei care folosesc telefonul la volan, aceasta fiind una dintre cauzele majore de accidente rutiere. Autorităţile au în vedere şi monitorizarea video a probei practice pentru obţinerea permisului auto, pentru a nu mai fi cazuri în care sunt favorizate unele persoane. Alte modificări au în vedere interzicerea dispozitivelor de detectare a aparatelor radar, dar şi majorarea perioadei de suspendare a permisului auto în funcţie de numărul de kilometri cu care a fost depăşită limita de viteză.


Reclamă

Share.

Pasionata de jurnalism cu o experienta de peste 20 de ani. A lucrat la publicatii precum capital.ro, evenimentul zilei cat si digi24.ro

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro