Reclamă

Ciclonul care străbate România face din nou ravagii: a fost emis Cod Roșu de inundații și furtuni în această noapte.

Cod Roșu de inundații și furtuni în mai multe județe

Furtunile se dezlănțuie în vestul și sud-vestul țării în această noapte. Meteorologii au emis un Cod Roșu de ploi torențiale în mai multe județe. Simultan, tot în același interval orar, este Cod Galben și Portocaliu de furtuni în jumătate de țară.

Alertă este în județele Mehedinţi şi Gorj şi zona de munte a judeţelor Caraş-Severin, Vâlcea şi Hunedoara. Aici, sunt așteptate cantități de apă ce vor depăși 80 de l/mp și fenomene meteorologice instabile. Avertizarea este în vigoare din această seară, luni, 12 iunie, ora 20:00, până a doua zi, la ora 8:00.

Vreme instabilă va fi și în judeţele Mehedinţi, Gorj, Dolj, Vâlcea, Caraş-Severin, Hunedoara, Sibiu şi Alba şi în zona de munte a judeţelor Timiş, Cluj, Arad, Bihor, Argeş, Dâmboviţa, Braşov şi Prahova. Aici, este în vigoare Codul Portocaliu, valabil de luni de la ora 10:00 dimineața, până marţi la aceeaşi oră.

Ploi puternice sunt așteptate și înBihor, Sălaj, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Braşov, Dâmboviţa, Argeş, Olt, Timiş şi Arad. Aici, este în vigoare o atenționare de tip Cod Galben, tot până marți, 13 iunie, la ora 10:00 dimineața.

Inundații în mai multe județe din țară

Avertizări în vigoare sunt și pentru inundații. Este așteptat ca ploile torențiale să producă viituri și revărsări ale apelor în această noapte până mâine dimineață. La Ministerul Mediului, se discută despre convocarea unui consiliu de urgență.

Râuri din cinci judeţe sunt sub o atenţionare Cod Roşu de inundaţii. Este vorba de bazine hidrografice din judeţele unde este valabil același cod de furtuni:  Caraş-Severin, Dolj, Mehedinţi, Gorj şi Vâlcea.

Atenționarea este în vigoare de la ora 20:00 şi până mâine la prânz, mai exact la ora 12:00.


Reclamă

Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro