Meteorologii au emis un nou cod galben de ploi abundente valabil până mâine dimineață pentru mai multe regiuni din România. Deși vremea va începe să se încălzească ușor de marți, săptămâna se va relua cu precipitații începând de miercuri, conform prognozei făcute de administația Națională de Meteorologie (ANM). Potrivit ANM, aversele vor afecta Dobrogea, nordul și nord-estul Munteniei, vestul, centrul și sudul Moldovei, precum și sud-estul extrem al Transilvaniei. În aceste zone, ploile vor avea și caracter torențial, fiind posibil să fie însoțite de descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Cantitățile de apă sunt estimate local la 20-30 l/mp, ajungând pe alocuri la peste 35-40 l/mp.
Meteorologul Iris Răducanu a declarat pentru Digi24 că „va mai ploua astăzi și în această noapte, în special în jumătatea de est a teritoriului. Acolo s-au acumulat deja cantități pe alocuri de peste 30 de l/mp. Astăzi așteptăm adverse în Moldova, Dobrogea la munte, în cea mai mare parte a Transilvaniei și Maramureșului și pe arii restrânse în rest. Iar în regiunile estice și sud-estice ne așteptăm la cantități de apă mai semnate”.
În ceea ce privește temperaturile, astăzi ele vor varia între 15 grade în vest și 24 de grade în sud-est. Pentru ziua de luni, termperaturile se vor alinia aproximativ normalului termic, atingând 14 grade în estul Transilvaniei și 22-23 de grade în sudul țării. Răducanu a menționat că de marți vremea se va încălzi ușor înainte ca ploile să revină, mai ales în regiunile vestice.