După ce primarul din Târgu Mureş, Dorin Florea a anunţat că doreşte anchetă socială pentru familiile care doresc să aibă un copil, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a analizat situaţia şi astfel procurorii au decis să îl amendeze usturător.

Amenda se ridică la suma de 10.000 de lei, cu acuzaţiile de discriminare a rominor.

Potrivit preşedintelui CNCD, Csaba Asztalos, mesajul primarului din Târgu Mureş este unul discriminator care incită la ură.

Care era mesajul pentru care primarul a fost amendat:

„Nimeni nu se poate opune dorinţei de a avea un copil, însă populaţia trebuie conştientizată că responsabilitatea creşterii şi formării unui copil este uriaşă. De mai bine de şase ani, am atras atenţia asupra acestor aspecte, dar se pare că pe nimeni nu interesează. Reiau acest subiect şi propun introducerea obligatorie a unei anchete sociale pentru cuplurile care vor să aducă pe lume copii, anchetă care să ţină cont de următoarele lucruri: dovada unui loc de muncă şi a unei locuinţe stabile, situaţie financiară acceptabilă, un nivel de educaţie minim stabilit prin lege, vârsta minimă la care un adult să devină părinte etc”, a scris primarul Dorin Florea, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit edilului, o familie care face copil şi nu are condiţiile necesare pentru a-l creşte, trebuie să predea micuţul la centre speciale de creştere a copiilor.

„În acest caz, indemnizaţia nu ar mai fi acordată părinţilor. Aceştia vor avea însă posibilitatea de a-şi recupera copilul, după ce vor îndeplini condiţiile prevăzute mai sus. Cred că nu este cazul să ne gândim să creştem demografia ţării cu orice preţ. În România există multe familii defavorizate, nu mă refer la persoane cu dizabilităţi, ci la cei apţi de lucru care nu vor să muncească, la cei care aduc pe lume copii cu un singur scop: să aibă o sursă de venit. Aceste medii generează infracţionalitate crescută, abandon, lipsă de educaţie etc. Sunt absolut convins că după o dezbatere serioasă privind această temă şi conştientizarea celor ce primesc alocaţia ca sursă de venit, s-ar relansa şi programul de contracepţie”, a mai susţinut Dorin Florea.