Anunț importat venit de la CNAS în ceea ce privește asigurările românilor de la 1 iulie. Se întâmplă în toată țara.
CNAS-ul a făcut anunțul: decizia care intră în vigoare de la 1 iulie
Românii cu asigurări de sănătate la stat se lovesc de multe ori de o mare problemă: nu toate procedurile le sunt decontate. Astfel că deși anumite controale sau proceduri sunt necesare, cei mai mulți au fost până acum nevoiți să scoată bani din buzunar ca să le facă.
Casa Națională de Asigurări de Sănătate a făcut un anunț important. De la 1 iulie, intră în vigoare o modificare în ceea ce privește lista serviciilor medicale gratuite românilor. Este vorba de un nou contract, care extinde controalele și procedurile pe care asigurații le pot face.
De luna viitoare, investigațiile specifice pentru detectarea timpurie a cancerului la sân vor fi acoperite de asigurare. Astfel, femeile pot să își facă în acest sens o mamografie sau un RMN.
Nici ceilalți asigurați nu rămân însă pe dinafară. Investigațiile de tip ecografie musculoscheletală; ecografie cutanată; ecografie a aparatului urinar/genital masculin; ecocardiografie de efort; RMN şold – articulaţie coxo-femurală nativ şi cu substanţă de contrast; RMN whole-body; limfoscintigrafie planară vor fi și ele decontate.
Vizita la dentist, mai ieftină și decontată parțial de stat
De asemenea, și românii cu probleme dentare vor beneficia de mai multe servicii. Procedurile necesare pentru menținerea sănătății dentare cum ar fi detartrajul sau periajul profesional, vor fi decontate. Medicii stomatologi recomandă ca acestea să fie făcute cel puțin o dată pe an.
În plus, pe lista investigaţiilor imagistice ce pot fi efectuate de medicii stomatologi se adaugă şi tomografiile dentare CBCT.