Vineri seară, în Azuga a avut loc o alunecare de teren, foarte aproape de locuințele oamenilor.

Potrivit primelor informații oferite de ISU Prahova, se pare că în urma alunecării a fost afectat şi cursul pârâului Azuga. La fața locului au sosit 17 pompieri militari, pregătiți pentru a interveni în caz de nevoie.

Sâmbătă, Prefectura Prahova a venit cu primele declarații oficiale cu privire la evenimentele petrecute. Oficialii au anunțat că 150 de persoane au fost evacuate preventiv deoarece există șanse ca alunecarea să ajungă la case. Terenul afectat aparține Casei Regale, transmite Mediafax.

„La fața locul se află și domnul prefect Cristian Ionescu, alături de o echipă mixtă formată din reprezentanți ai ISU Prahova, Jandarmeriei și Apelor Române. Zona în care s-a produs alunecarea nu este cunoscută ca fiind una predispusă unor astfel de fenomene. Alunecarea a ajuns până la marginea gospodăriilor, iar pericolul avansării acesteia se menține, motiv pentru care s-a dispus evacuarea a aproximativ 150 de persoane din peste 20 de locuințe”, a transmis Prefectura Prahova.

20 de familii evacuate

Autotitățile au anunțat că vineri seara au fost evacuate 20 de familii din casele lor, după ce a avut loc alunecarea.

„S-au făcut demersuri pentru a fi cazați la una sau două unități hoteliere unde vor avea și hrană asigurată. Totodată, în zona alunecării din cauza blocării albiei râului s-a format un baraj. Din acest motiv pompierii acționează cu motopompe pentru a evacua apă din amonte câte aval. În acesta seară mai multe echipaje de pompieri vor acționa și vor monitoriza zona. Mâine (sâmbătă -n.red.) dimineața se vor face din nou evaluări și se v-a proceda la deblocarea albiei pârâului cu utilaje specifice”, a transmis ulterior, Inspectoratul pentru Situații de Urgență.