Îndrăgita interpretă, Antonia, a fost operată de urgenţă în mare secret. Totul s-ar fi întâmplat acum câteva zile, însă nu se ştie de ce a suferit cântăreaţa.

Totul s-a aflat atunci când Antonia a fost nevoită să transmită un mesaj fanilor săi care o aşteptau pe data de 31 ianuarie, la Fratelli Constanţa. Din cauza intervenţiei chirurgicale, Antonia are nevoie să se recupereze şi astfel a trebuit să anuleze contractul cu faimosul club de la malul Mării.

Antonia nu a dat detalii despre diagnostic și nici despre starea ei.

„Regret că nu ma pot întâlni cu publicul de la Fratelli Constanța pe 31 ianuarie, așa cum era stabilit, însă operația prin care am trecut de curând nu îmi permite să urc pe scenă de data aceasta. Sper să ne vedem curând!”, a declarat azi Antonia.