Cleopatra Stratan a intrat în Cartea Recordurilor de șase ori, iar părinții eu sunt foarte mulțumiți de ea. Cântăreața nu mai este demult copila care a devenit cunoscută cu piesa „Ghiță”. Cleopatra este acum o domnișoară în toată regula; care până la vârsta de aproape 18 ani a reușit să facă foarte multe lucruri. Ea a demonstrat că este o artistă de succes și acum are fani în întreaga țară. Recent, ea și Edward Sanda și-au recunoscut relația, pentru că artista nu mai este deloc un copil.

Reclamă

La vârsta de doar 3 ani, Cleopatra Stratan se afla în topurile muzicale din România cu piesa „Ghiță”. Piesa a fost pe buzele tuturor și a fost tradusă în mai multe limbi. Succesul ei nu s-a oprit acolo, ci a lansat chiar și primul ei album denumit ”La vârsta de 3 ani”. Albumul a primit discul de platină, după ce s-au vândut peste 150.000 de exemplare în România.

Reclamă

Cleopatra Stratan a intrat în Cartea Recordurilor de șase ori

Astfel că frumoasa Cleopatra Stratan a reușit să intre în Cartea Recordurilor, dar nu oricum; ci s-a încadrat în șase categorii.  A intrat pentru cea mai tânără cântăreață care a scos un album, cea mai tânără cântăreață care a reușit să scoată un hit la nivelul unei țări, cea mai tânără interpretă într-un concert live, cel mai bine plătită artistă tânără, cel mai tânăr interpret care a obținut deja 3 premii MTV, dar și cea mai tânără interpretă de succes.

”Da, suntem împreună! Atunci când au apărut speculațiile că noi eram împreună, nu eram. Colaboram strict muzical, ne vedeam la studio, am lansat o piesă împreună și după ce a bubuit toată chestia aia, am continuat să vorbim. Am simțit că avem foarte multe în comun, avem o conexiune foarte frumoasă împreună și suntem chiar la fel în tot. Tot ceea ce am căutat eu vreodată văd acum în ea. E chiar ceea ce căutam eu”, a declarat Edward Sanda.