Circul palmierilor este noua sămânță de scandal dintre edilii Capitalei. În noianul de probleme care stau nerezolvate legate de traiul bucureștenilor, aleșii se contrazic pe… decorarea spațiilor verzi din oraș. Astfel, locuitorii Capitalei au asistat în ultimele două zile la o adevărată „luptă” a intereselor a doi dintre cei puși să vegheze la problemele reale ale unui oraș care se vrea civilizat și evoluat.
Palmierii plantați de Negoiță, „măturați” de Nicușor Dan
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan a „ordonat” extragerea palmierilor plantați în zona Unirii recent. Copacii au fost puși re angajații Primăriei Sectorului 3, la dispoziția lui Negoiță.Motivul pentru care s-a luat această decizie este lipsa unui temei legal a „înfrumusețării” orașului, susține Nicușor Dan.
”Menționăm că Primăria Sectorului 3 a resistematizat zona fără a avea documente legale.”, se arată în comunicatul primăriei generale.
Mai mult, Nicușor Dan susține că palmierii nu se potrivesc deloc cu orașul, acesta nefiind unul exotic. Nimeni nu știe însă ce se va întâmpla cu palmierii scoși din pământ.
Conform spuselor primarului general, lucrările de plantare a palmierilor în zona Unirii au fost coordonate de un cetățean bulgar. De altfel, câțiva nepalezi au fost identificați de polițiștii locali că munceau de zor pentru a planta palmierii. Primarul general al Capitalei consideră că prin acest gest Nicușor Dan nu a făcut decât să îl sfideze.
„Aici este vorba de sfidare, în momentul în care primarul Municipiului a venit, i-a spus să se oprească şi el continuă, asta e sfidare, nu mai e dialog”, susține acesta.
Totodată, Nicușor Dan este nemulțumit și de mizeria pe care angajații primăriei sectorului 3 au lăsat-o în urmă. Totuși între cei doi primari ar fi existat o discuție pe această temă în urmă cu un an. Pe atunci, Robert Negoiță a anunțat că vrea sa planteze niște copaci în centrul Capitalei
„Avea şi nişte planşe, l-am trimis la Direcţia de Urbanism din Primăria Municipiului, ei tot aşa, verbal, i-am spus cum ar trebui să fie şi toată lumea se aştepta ca Primăria Sectorului 3 să vină cu toate documentele necesare”,susține primarul general.
„