Reclamă

Primarul reales al Sectorului 6 al Capitalei, Ciprian Ciucu, a comentat, marți seară, la Jurnalul de Seară de la Digi24, scorul obținut de primarul general Nicușor Dan la alegerile de duminică. Edilul a declarat că scorul este „mai mare decât m-aș fi așteptat” și a adăugat că Nicușor Dan „s-a situat într-o zonă a valorilor, nu cu un program”.

„E un scor mare. Mai mare decât m-aș fi așteptat. Domnul Nicușor Dan s-a poziționat în București ca fiind opoziție la ceea ce ei au numit PSD-PNL. A venit și a spus că acest vot este despre valori, cumva diferit de mine – eu am spus că e despre ce ai făcut și despre program. S-a situat, așa, undeva într-o zonă a valorilor și n-a mai venit cu un program și s-a dus foarte mult în zona asta simbolică. Primarul Bucureștiului își permite să vină pe zona simbolică, alți primari nu-și permit, ei trebuie să vină cu realizări. Așa-mi explic. Altfel nu”, a spus Ciprian Ciucu, întrebat ce părere are despre scorul primarului general la alegerile de duminică.

În ceea ce privește colaborarea cu Nicușor Dan în acest nou mandat, Ciucu a explicat: „Eu i-am susținut majoritatea doi ani și ceva de zile, a dat și el declarații în care a zis că a colaborat foarte bine cu PNL. Cât am fost eu președinte la PNL București nu a avut nicio problemă. N-a spus că Ciprian Ciucu i-a asigurat majoritatea, pentru că eu m-am impus ca să i se dea majoritatea. Răspunsul a fost o serie de proiecte blocate la Sectorul 6. Eu n-am niciun fel de datorie morală față de el. Eu i-am susținut mandatul nu neapărat pentru că era Nicușor Dan, ci pentru că așa era normal, nu poți să lași un oraș fără majoritate”.

Întrebat dacă PNL ar fi trebuit să-l susțină pe Nicușor Dan, Ciucu a răspuns: „Nu cred că PNL se putea încolona în spatele sau chiar să deschidă un pluton de cinci partide sau câte au fost care l-au susținut. PNL trebuia să vină cu un candidat propriu, a făcut bine că nu l-a susținut. Încă o dată, PNL i-a dat cred că un milion de euro să câștige campania în 2020, eu am primit praful de pe tobă în 2020. PNL i-a susținut mandatul, inclusiv cu mine, nu a avut probleme în Consiliul General, răspunsul a fost spate întors în ce mă privește pe mine, cel puțin. Deci noi nu avem o datorie morală la Nicușor Dan.

„Eu îl recunosc pe Nicușor Dan ca primarul legitim la Bucureștiului, ar trebui să ne coordoneze, e nevoie de un tip cu leadership, să stea de vorbă cu ceilalți primari, dar în patru ani n-am avut un dialog, cu toate că i-am susținut mandatul. Nu ne-a răspuns la telefon, n-a întins o mână de ajutor deși noi i-am dat tot sprijinul din lume. Eu îi recunosc legitimitatea, îl respect ca primar general pentru că îi respect pe oamenii care l-au votat, sunt deschis să colaborez dar mai mult de atât, ce să fac? Probabil că și eu o să fiu mai asertiv, inclusiv în declarații, să spun unde e bine ce face și să zic unde stagnează. Nu s-a întâmplat niciun fel de reformă la Primăria Capitalei. O să am un ton cât se poate de civilizat, nu sunt genul să fac scandal, și o să spun cu asertivitate și claritate ce e bine și ce nu e bine”.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro