Reclamă

Marcel Ciolacu, președintele interimar PSD, a declarat miercuri că este dezamăgit de Traian Băsescu și de Călin Popescu-Tăriceanu, deoarece se aștepta ca aceștia să nu fie de acord cu modificarea legislației electorale privind alegerile locale.

„Încercăm să stopăm o încălcare flagrantă a democraţiei şi o linie roşie care se încearcă să fie depăşită. (…) Orice este democratic, pot să fie şi trei tururi. Totul e să fie şi predictibil. (…) Dacă doream să modificăm aceste legi, trebuia să fie o dezbatere, să se facă prin parlament”, a afirmat Ciolacu la Realitatea Plus.

„Sunt dezamăgit. Am o relaţie, eu zic, chiar corectă cu domnul Tăriceanu şi îl stimez şi îl respect. În schimb, sunt dezamăgit şi de dânsul şi de domnul Băsescu. Sunt doi oameni cu experienţă incredibilă politică şi stau şi se uită pasiv cum se creează un precedent în România cu o modificare legislativă pe alegeri cu patru luni înainte. Nu o să fie eterni nici PNL la guvernare, nici PSD, nici nimeni altcineva. Gândiţi-vă că vine în România o extremă dreapta care schimbă toate regulile jocului cu o lună-două înainte, fiindcă a existat acest precedent. Deci, PNL ce face acum, face un atac la democraţie. Cu adevărat, m-aş fi aşteptat atât Traian Băsescu, cât şi domnul Tăriceanu să vină la acest demers sau să ducă din interior aceste discuţii”, a spus liderul social-democrat.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro