Criminalii italianului găsit carbonizat în porbagajul unei mașini, pe un câmp de lângă localitatea ilfoveană Măgurele, au fost identificați de anchetatori.

Valentin și Carmen sunt soț și soție. Se pare că femeia de 23 de ani ar fi avut o relație cu Mauro Donato Gadda, italianul măcelărit. Ar fi vrut să o încheie, dar bărbatul nu ar fi fost de acord. Criminalii au pus la cale asasinatul în detaliu.

Criminalii bărbatului găsit carbonizat într-o mașină erau siguri că nu vor fi prinși

Valentin și Carmen, asasinii lui Mauro Donato Gadda, erau siguri că scapă cu basma curată. Au curățat întreaga casă și credeau că oamenii legii nu vor găsi nicio probă în locuința. Polițiștii au scos inclusiv parchetul din casa lor și l-au expertizat.

Cei doi au recunoscut ce au făcut și au povestit procurorilor cum s-au derulat faptele. În ziua când a fost omorât, Mauro a mers la casa unde locuia Carmen, de unde avea și cheie. Ajuns acolo, a descoperit că femeia nu era singură, ci chiar cu soțul ei, Valentin. De acolo până la ceartă a fost doar un pas.

Scos din minți de italian, Valentin i-a dat un pumn și, în urma loviturii, a căzut și s-a lovit cu capul de ciment. Acolo și-a dat ultima suflare, scrie gândul.ro.

Cine sunt criminalii bărbatului găsit carbonizat într-o mașină, pe un câmp din Măgurele. Asasinii au fost siguri că nu vor fi prinși
facebook

Ce s-a întâmplat, după ce au descoperit că a murit

Atunci când au văzut că nu mai mișcă, Valentin și Carmen au decis să scape de trupul neînsuflețit al italianului. L-au tăiat în două, l-au urcat în Logan-ul cu care italianul venise la adresa din Ferentari și l-au dus la marginea localității Măgurele, unde i-au dat foc.

Odată ajunși acasă, cei doi au făcut curățenie lună. Au spălat totul în jur, inclusiv trotuarele din fața casei, locul unde italianul a zăcut, după ce a murit, mai scrie sursa citată.

Anchetatorii spun că cei doi au văzut la televizor că trupul neînsuflețit al italianului a fost descoperit, inclusiv faptul că suspecții au fost filmați după ce au incendiat mașina.

Chiar și așa, au fost siguri că nu vor fi prinși având în vedere că imaginile erau surprinse de la distanță și s-au gândit că nu vor fi recunoscuți.