Una caldă, alta rece pentru telespectatorii Antena 1.

După ce au aflat că trustul va rămâne fără Dan Negru, unul dintre cei mai longevivi prezentatori, acum, cei de la conducere au venit și cu o veste bună. Grila de primăvara are câteva show-uri noi, pe lângă cele consacrate deja. Antena 1 vine cu formate originale precum „Chefi fără limite” și

„Dancing on ice – Vis în doi”
.

„Dancing on ice – Vis în doi”
este un format produs exclusiv de Antena 1 și care va aduce în fața telespectatorilor o mulțime de vedete. Cei angrenați în acest proiect își vor arată măiestria în ale dansului și nu numai. Concurenții vor fi antrenați de Cocuța și de Bogdan Boantă, iar repetițiile au început deja.

„Dancing on ice – Vis în doi”
îi trimite pe concurenți direct pe gheață

Oricât de secret ar fi trebuit să fie totul, unele vedete nu au putut sta departe de telefon și le-au arătat fanilor cum se desfășoară repetițiile. Ruby este unul dintre numele confirmate deja pentru

„Dancing on ice – Vis în doi”
. Artista este de câteva zile bune în sala de repetiții a prietenilor ei. Judecând după videoclipurile pe care le postează, Cocuța și Bogdan sunt foarte duri cu ei la antrenamente.

Potrivit celor de la "https://www.fanatik.ro/vedete-dancing-on-ice-catalin-cazacu-ruby-nicolai-tand-flavia-mihasan-antena1-19880063">fanatik.ro, lui "https://dev.substantial.ro/wp-admin/post.php?post=142328&action=edit">Ruby i s-au alăturat în acest proiect și alte nume sonore precum Cătălin Cazacu, Nicolai Tand și Flavia Mihășan.

„Dancing on ice – Vis în doi”
mizează pe vedetele cunoscute trustului, dar și publicului. Nicolai Tand este familiarizat cu cei de la Antena 1 datorită matinalului, iar pentru Flavia Mihășan, este o revenire spectaculoasă după mai bine de doi ani de pauză.

Cătălin Cazacu este și el o vedetă destul de prezentă în show-urile celor de la Antena 1. După ce a participat în vară la „Splas! Vedete la apă”, emisiune moderată de iubita lui, acum a decis să își arate talentul la dans.

„Nouă celebrități vor accepta provocarea „
Dancing on Ice – Vis în doi
”. Vor patina în direct, în fiecare săptămână, cu partenerii lor profesioniști, încercând să impresioneze atât juriul, cât și telespectatorii. Ringul de dans al emisiunii va găzdui perechi hotărâte să arate că sunt în stare să muncească până la epuizare pentru a oferi dansuri memorabile pentru vise ce merită a fi împlinite.”
, arată comunicatul celor de la "https://a1.ro">Antena 1.