Reclamă

Apar noi detalii în cazul celor doi polițiști, prinși în flagrant în București că luau mită. Unul ar fi fost ofițer la Brigada Rutieră.

Cine sunt cei doi polițiști, prinși în flagrant că luau mită în București

Direcția Generală Anticorupție sub coordonarea Direcției Naționale Anticorupție au organizat un flagrant în București, în cunoscuta zonă Dorobanți. Vizați au fost doi polițiști, care au fost prinși chiar în timp ce primeau mită de la un cetățean turc.

Surse din presă afirmă că nu este vorba de orice agenți de la Poliția Rutieră. Unul dintre cei doi polițiști prinși în flagrant ar fi chiar Andrei Pantea, ofițer-coordonator în cadrul Brigăzii de Poliție Rutieră. El avea în subordine nu mai puțin de 60 de persoane și fusese pus în funcție în urmă cu mai puțin de un an și jumătate. În plus, este crezut că ar fi „pila” unui sindicalist care l-a adus în București de la Dâmbovița.

Cum reușeau cei doi să primească sume de bani de la cetățenii străini

Nu ar fi însă vorba de un caz singular, ci de o adevărată rețea în cadrul Poliției Rutiere. Ofițerul acționa împreună cu un coleg de al său, oprind în trafic doar mașini de lux, printre șoferi fiind și persoane publice.

Apoi le cereau acestora sume de bani ca să-i scape de repercusiunile legale. Se pare că nu se alegeau însă cu prea mulți bani. Cetățeanului turc, cel care i-a și denunțat, i-ar fi cerut șpagă de 1.500 de lei ca să nu-i suspende permisul de conducere. Doar că acesta nu a vrut să le dea banii, așa că s-a dus la autorități și i-a dat în vileag. Apoi s-a organizat împreună cu DNA și DGA flagrantul.

Atât cetățeanul străin, care ar fi om de afaceri, cât și cei doi polițiști au ajuns în birourile anchetatorilor anticorupție. Ei vor fi audiați pentru a stabili ulterior ce se va întâmpla cu cei doi polițiști prinși în fapt.


Reclamă

Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro