Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că, în România, sistemul medical este mai bolnav decât orice pacient care trece pragul spitalelor.

De-a lungul timpului, au existat numeroase cazuri în care pacienții au plecat mai bolnavi decât s-au internat sau și mai grav, s-au lovit de nepăsarea cadrelor medicale.

Acum câteva luni, cazul Alexandrei a făcut înconjurul României și a revoltat o țară întreagă. Atunci, mămica în vârsta de 25 de ani a ajuns pe mâinele medicilor, acuzând dureri grave. Deși era însărcinată, medicii nu i-au acordat deloc atenție și au lăsat-o să zacă în dureri timp de ore bune.

Din păcate, aceea a fost și ultima dată când familia și cei dragi au văzut-o pe Alexandra în viață. Tânăra s-a stins din viață în agonie și durere, iar cadrele medicale au dat dovadă, încă o dată, că duc lipsă de empatie și că nu mai au demult latura umană.

Moartea Alexandrei a scos oamenii în stradă

Imediat după moartea Alexandrei, s-a deschis o anchetă la Spitalul din Botoșani, directorul unității medicale fiind cel demis din funcție. Însă, pentru fostul director al spitalului nu s-a închis planul profesional, căci acesta a revenit la o altă funcție pe care a ocupat-o în trecut. Și anume, este director la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă.

Cine plătește după moartea Alexandrei, mămica din Botoșani. Alexandru Rafila: „Nu sunt preocupat de acele despăgubiri”

Moartea Alexandrei a stârnit un val de reacții în online, românii mobilizându-se mai mult ca niciodată și protestând pentru destinul pe care l-a avut tânăra de 25 de ani. Însă, lucrurile au rămas neschimbate și, în continuare, situația din spitalele din România este una deplorabilă.

Pentru Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, acesta este un subiect destul de sensibil și inconfortabil. Întrebat de către Mihai Morar în podcastul „Fain și Simplu” cine plătește pentru moarte Alexandrei, Ministru Sănătății a oferit un răspuns la care nu multă lume se aștepta. Însă, a recunoscut și el că sistemul sanitar de la noi din țară este unul deficitar.

„Nu sunt preocupat de acele despăgubiri, indiferent de cât va plăti acel spital. Alexandra ea murit și ea putea să trăiască și să-și crească copiii. Lipsa de educație și lipsa de profesionalism și lipsa de umanitate, asta a ucis la Botoșani.

Mă preocupă foarte mult acest aspect pentru că dacă tu refuzi să-ți vezi pacientul, nici măcar nu mai este vorba de Malpraxis. Este vorba de o faptă, eu o consider personal, de natură penală.”