Reclamă

Ieri, Dan Diaconescu a fost reținut într-un dosar în care este acuzat de sex cu minore. Fostul patron OTV ar fi plătit pentru a întreține relații sexuale cu minore, dar și cu virgine. Cazul este unul destul de controversat, așa că Diaconescu și-a format o echipă competentă să-l apare.

Dan Diaconescu este implicat într-un scandal uriaș. Cu sau fără intenție, acesta s-a transformat în unul dintre persoanajele pe care obișnuia să le prezinte în fostele sale emisiuni. Acuzațiile care i se aduc lui Diaconescu sunt foarte dificile, la mijloc fiind vorba despre relații întreținute cu gemene minore.

Ieri, polițiștii au descins la casa din cartierul Primăverii din Capitală. Pentru a se ascunde de autorități, acesta a fugit în anexa vilei sale. Acum, după ce a fost la audieri, Dan Diaconescu a ales ca reprezentatul lui să fie nimeni altul decât avocatul Alexandru Murărescu. Acesta nu este deloc străin de lumea mondenă pentru că, în trecut, a apărat-o pe Oana Zăvoranu.

Cine îl apară pe Dan Diaconescu. Avocatul a reprezentat-o, în trecut, pe Oana Zăvoranu
arhivă presă

Avocatul lui Dan Diaconescu, afirmații controversate

Din păcate, în cazul Oanei Zăvoranu, aceasta nu a dus procesul până la capăt. Querida a fost acuzată de șantaj de medicul Marek Vâlcu, iar Alexandru Murărescu a renunțat la a o mai reprezenta. Acesta a declarat, la acea vreme, că este coplești de dosare și că nu mai face față.

În ceea ce-l privește pe Dan Diaconescu, avocatul fostului patron OTV nu a declarat prea multe, însă, afirmațiile lui schimbă întreaga optică asupra cazului. Avocatul susține că Dan Diaconescu a comis faptele pentru care este acuzat în urmă cu trei ani. În schimb, fostul om de televiziune se apară și spune că nu a comis niciuna dintre afirmațiile care i se impută.

„Acuzaţiile, aşa cum ne-au fost aduse la cunoştinţă prin procesul verbal, sunt că acum trei ani ar fi întreţinut relaţii sexuale cu două minore prostituate, fără să se arate ce vârstă. Este o vârstă cuprinsă, ca să citez, între 15 şi 18 ani. Întrebându-l pe Diaconescu despre această împrejurare mi-a spus sec: «Niciodată nu am întreţinut raporturi sexuale cu prostituate»”, a spus Alexandru Murărescu, conform stiripesurse.ro.


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2025 Editura Substantial SRL – substantial.ro