Reclamă

A strigat după ajutor, însă a fost prea târziu. La doar 25 de ani a dispărut în valurile puternice ale mării. Radu Dinu este tânărul despre care nu se mai știe nimic de trei zile. Este băiatul unui primar din Dolj. Acesta a plecat împreună cu mai mulți prieteni în Grecia, pe plaja Lefkada.

Radu nici nu a ajuns bine pe plajă, căci s-a aruncat de îndată în apă, pasionat fiind de sport. Tragedia de duminică a avut loc pe o plajă aflată în apropiere de Lefkada. Locul nu era amenajat pentru turiști și era greu accesibilă.

Este a treia zi de căutări a tânărului pierdut în marea din Grecia

De când s-a declanșat tragedia, căutările sunt în plină desfășurare. Fiul primarului din Amărăștii de Jos nu a fost găsit nici până în momentul de față.

Potrivit informațiilor oferite de apropiați și prieteni, Radu Dinu era pasionat de sport. De asemenea, iubea să înoate. Probabil nici nu i-a trecut prin minte că ar putea să fie tras de curenții puternici, ținând cont de tehnicile pe care le stăpânea aproape perfect.

„Era prima lui zi de vacanţă. Suntem distruşi. Sperăm într-o minune. Era un băiat extraordinar, respectuos şi vesel. Iubea sportul, participa la competiţii, avea mulţi prieteni. Nu ne vine să credem…”, a declarat o prietenă de familie, potrivit informațiilor apărute în presă.

Facebook

Radu a strigat după ajutor, însă prea târziu

Când și-a dat seama de pericolul în care se află, băiatul a început să strige după ajutor. Deși unul dintre prietenii cu care se afla în vacanță a plecat în larg după el, nu a reușit să îl ajute.

Când au văzut că Radu Dinu nu mai iese la suprafață și este de negăsit, prietenii acestuia au anunțat imediat autoritățile elene.

Familia și apropiații sunt îndurerați, dar nu-și pierd speranța. Așteaptă cu nerăbdare vești pozitive din partea salvamarilor.

„Marea era extrem de agitată, au sărit în apă şi câţiva turişti, dar au renunţat repede pentru că le-a fost frică”, a povestit unul dintre prieteni.


Reclamă

Share.

22 de ani, studentă în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele comunicării la „Universitatea din București”. „Bobocel” în presă, la început de drum, dar cu o desagă de determinare în spate, vrea să crească în domeniul pe care îl iubește cel mai mult și pe care a ales să pășească încă din băncile școlii. Își dorește să devină un jurnalist profi, corect și își dezvolte creativitatea, pentru a realiza materiale autentice și calitative!

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro