Reclamă

În ultimele zile, lumea întreagă a urmărit evenimentele din Marea Britanie. Dacă până acum controversele se îndreptau către Regele Charles al III-lea și Regina Consoartă Camilla, controverse există și în privința prințului Andrew, cel de-al treilea copil al regretatei suverane. 

Prințul Andrew și Sarah, Ducesă de York, au divorțat după 10 ani de mariaj

Nu doar cel de-al treilea fiul al Reginei Elisabeta a stârnit controverse, ci și partenera de viață a acestuia. În 1986, cei doi se căsătoreau într-o ceremonie emoționantă, o nuntă regală pentru care britanicii au avut numai cuvinte de laudă.

Doar că mariajul nu a fost lipsit de probleme. Și Sarah Ferguson a stârnit controverse, la rândul său. După doar 6 ani de căsnicie, au început să apară primele zvonuri despre despărțirea cuplului regal. Patru ani mai târziu, reprezentații Casei Regale anunțau divorțul celor doi.

( CITEȘTE ȘI: Prințul Andrew, figura controversată a Casei Regale. Ce a deranjat-o pe suverană la fiul său )

Cine este Sarah Ferguson, fosta soție a Prințului Andrew. Cu ce se ocupă, după divorțul de fiul Reginei Elisabeta a II-a
Arhivă

La acel moment, s-a spus că Sarah Ferguson ar fi fost nemulțumită de stilul de viață al soțului său. În acea perioadă, prințul Andrew trebuia să îndeplinească obligațiile militare, ceea ce înseamnă mai puțin timp pentru partenera sa de viață.

După ce divorțul s-a pronunțat, au ieșit la iveală alte detalii care au pătat reputația Casei Regale. Autoritățile din Turcia au deschis la acel moment un proces pe numele fostei soții a Prințului Andrew. Totul a pornit de la o filmare dintr-un centru de copii.

Regina Elisabeta a II-a a avut un șoc, atunci când a aflat că Ducesa de York a acceptat bani pentru a dezvălui secretele fostului său soț și, implicit problemele prin care trecea Casa Regală.

Tot în acea perioadă s-a zvonit că Sarah Ferguson are probleme financiare, iar cel care o ajută este fostul soț. În prezent, Sarah Ferguson este cunoscută ca autoarea unor cărți pentru copii, dar și ca una dintre vedetele nelipsite din emisiunile Tv.


Reclamă

Share.

21 de ani, studentă la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative. Pasiunea pentru scris, curajul și dorința de a fi mereu conectată la actualitate au determinat-o să aleagă acest drum. Scopul ei este să profeseze în domeniul pe care l-a ales din băncile școlii. Își dorește să se promoveze și să se adapteze la schimbările presei.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro