Regele Charles și-a dorit neapărat să-l cunoască pe românul acesta. I-a cerut președintelui Iohannis acest lucru.
Cine este românul pe care a insistat regele Charles să îl cunoască neapărat
Regele Charles al III-lea, încoronat în urmă cu aproximativ o lună, a făcut României o onoare deosebită. A decis să-și facă prima vizită în calitate de monarh în țara noastră. Chiar dacă călătoria nu are caracter oficial, ci privat, fiind mai degrabă o vacanță, suveranul a mers și la Palatul Cotroceni, ca gest de curtoazie.
Aici, a fost primit de președintele Iohannis, cu onoruri militare. Charles a ținut un discurs emoționant, ba chiar a adresat românilor câteva cuvinte în limba română.
După ce a dat mâna cu oficialii aflați la Palatul Cotroceni, regele a avut o dorință. Și anume să îl cunoască personal și să-i strângă mâna lui Eduard Hellvig, directorul Serviciului Român de Informații.
Aprecierea suveranului britanic pentru serviciile de informații din țara noastră pornește din perioada când încă era prinț. El era considerat „patronul” sau protectorul acestor servicii din țara noastră. Iar în această calitate, a apreciat mereu colaborarea dintre români și britanici din acest punct de vedere.
Așa că nu putea să vină în România fără să îi strângă mâna lui Hellving. Mai ales având în vedere contextul sensibil pe care îl traversează Europa în aceste momente din pricina izbucnirii războiului din Ucraina.
Ce le-a spus Regele Charles românilor în limba română
Surpriza pregătită de Regele Charles românilor a fost una de-a dreptul emoționantă. Monarhul a salutat militarii prezenți la Palatul Cotroceni în limba română. Iar mai apoi, în timpul discursului său, a recitat câteva versuri din poetul nostru național, Mihai Eminescu.
„Țară de glorii, țară de dor!”, a exclamat monarhul, în ropote de aplauze ale tuturor celor prezenți.
Regele va petrece, în total, 5 zile în România. După vizita la București, el va merge în Transilvania, unde va ajunge în zonele unde deține proprietăți. Aici, se va relaxa și se va bucura de frumsețile pe care le are de oferit această regiune.