Relați de iubire dintre Lidia Buble și Răzvan Simion care părea că nu mai are sfârșit, s-a finalizat, din nefericire, nu cu mult timp în urmă.

Anunțul despărțirii a fost primit de fani cu șoc. Mai ales că se știa că cei doi sunt foarte fericiți împreună. Din păcate, însă, zvonuriule care au tot vehiculat în ultima vreme legate de dăspărțirea celor doi s-au adeverit.

Răzvan Simion a fost cel care a făcut anunțul în mediul online. Mesajul său a fost unul foarte emoționant. Acesta a mărturisit faptul că fericire artistei Lidia Buble nu mai putea fi hrănită de el. Acesta a mai spus că, de acum, fiecare va merge pe drumul lui. Cu toate acestea, prezentatorul Tv nu a mai oferit și alte detalii suplimentare din care s-ar putea deduce care a fost motivul concret care a dus la ruptura dintre ei.

Chiar și așa, Răzvan Simion a fost văzut în compania unei domnișoare care are, în continuare, identitatea necunoscută. Este vorba despre roșcata cu care Răzvan s-a întâlnit în timp ce fosta sa iubită a fost plecată din capitală pentru a-și vizita familia. Se pare că Răzvan a fost chiar în căminul femeii miserioase. Au ieșit, la acea vreme, diferite zvonuri cum că acesta ar reprezenta motivul răcirii lor, infidelitatea prezentatorului.

După câteva minute petrecute în locuința femeii, Răzvan a ieșit și avea în mâna un pachet de țigări și dezinfectant. Rămâne de văzut dacă această ipoteză se dovedește a fi cea adevărată sau nu, sau dacă între Lidia și Răzvan mai există o cale de împăcare.