Daria Jane, fost Darius Bulzan, a decis să schimbe cu ajutorul medicinei ceea ce o împiedica să ducă o viață normală. Printr-o operație complicată, influencerița este astăzi celebră și admirată pentru trăsăturile feminine pe care le are. Mai mult, nu doar înfățișarea i s-a schimbat după șirul transformărilor ci și modul de a gândi sau relaționa cu cei din jur.
A suferit o operație dureroasă și complexă
Darius Bulzan a avut sprijinul mamei în a porni pe drumul care i-a adus astăzi, așa cum susține, împlinirea. Actuala Daria Jane a trecut printr-o intervenție chirurgicală pe care nu oricine ar avea curaj să o facă, însă dincolo de durere și efortul psihic de a traversa o astfel de schimbare, influencerița are astăzi imaginea la care doar visa în trecut.
Daria a dezvăluit că operația s-a desfășurat într-o clinică din Thailanda, iar costurile acesteia au fost semnificative. Vloggerița Transgender a avut tot sprijinul mamei în a face acest demers care urma să îi aducă fericirea și împăcarea cu propria persoană.
„Eram în dureri, sângeram, plângeam. Mama plângea. A fost horror. Mi-am îndeplinit acest vis. După ce m-am vindecat de la această operație am început să trăiesc cu adevărat. „ dezvăluie Daria pe canalul ei de Youtube.
A participat la emisiunea „Românii au talent”
În urmă cu 9 ani, Daria, la vremea respectivă, Darius Bulzan, s-a numărat printre concurenții emisiunii Românii au talent. Pe atunci doar un adolescent, Darius a impresionat juriul cu talentul la dans pe care îl are. Drumul artistic s-a oprit însă pentru acesta la scurt timp.
Face bani frumoși în online
Daria Jane a continuat să lucreze la cea mai bună versiune a ei, trecând recent prin alte operații estetice care să îi definitiveze trăsăturile feminine. Două rinoplastii, injecții cu acid hialuronic, mărirea buzelor, micropigmentarea sprâncenelor, toate i-au conturat o imagine care face în prezent mii de dolari. Cum? Ei bine, influencerița a optat pentru a fi membru activ pe platforma de socializare adulți, Onlyfans. Daria are un număr mare de abonați, iar astfel reușește să ducă o viață lipsită de griji.