În ultima perioadă, cazul „escrocului de pe Tinder” este pe buzele tuturor. Documentarul despre bărbatul care a făcut averi pe spatele femeilor naive face înconjurul lumii. Shimon Hayut este cel care, la fel ca alte milioane e persoane, a apelat la Tinder, dar nu pentru a-și găsi sufletul pereche, ci pentru a-și găsi victimele perfecte.
Tinder este una dintre cele mai cunoscute aplicații de dating la nivel mondial. În timp ce pentru unii poate reprezenta Cupidonul perfect, pentru alții poate fi un pericol. Au simțit-o pe pielea lor mai multe femei care l-au întâlnit pe Shimon Hayut. Bărbatul, originar din Israel a știut cum să le vrăjească și cum să le împingă la gesturi extrem.
Shimon Hayut a mers pe principiul „o imagine cât o mie de cuvinte”. Astfel, bărbatul și-a schimbat numele, iar pozele de pe profilul lui cucereau instant orice femeie. Haine de lux, ceasuri scumpe, avioane private, călătorii, toate făceau parte din arsenalul lui de Don Juan. Ceea ce nu știu femeile despre el era faptul că, în realitate, Shimon nu era nici pe jumătate din ce prezenta.
Shimon Hayut și-a atribuit o altă identitate
Atunci când mergea cu ele la întâlnire, Shimon Hayut aborda o strategie care nu avea cum să dea greș. Bărbatul se prezenta ca fiind Simon Leviev, copilul „Regelului Diamantelor” și moștenitorul LLD Diamonds. Încă de la primele întâlniri, aceste le plimba pe viitoarele lui victime în locuri exclusiviste și le punea lumea la picioare.
La scurt timp după ce avea siguranța că le-a cucerit, Shimon punea în aplicare planului lui. Acesta le trimitea tuturor poze cu bodyguard-ul lui rănit și începea să le ceară bani pentru siguranța lui. Bărbatul se folosea de banala scuză că vrea să retragă bani din conturile lui pentru a nu fi urmărit de „mafia diamantelor”.
Bărbatul vrea dreptul la replică
Victimele lui nu au fost deloc puține la număr și toate s-au oferit să îl ajute. Până când au intrat autoritățile pe fir, Shimon Hayut a reușit să ia peste 10 milioane de dolari de la femeile care s-au crezut iubitele lui. Pentru faptele sale, Shimon a fost închis în Israel, dar a executat doar cinci luni de pedeapsă. Bărbatul a fost eliberat în timpul pandemiei, sub pretextul aglomerării celulelor din închisoare.
După difuzarea documentarului pe Netflix, Shimon Hayut a primit interdicție de la a mai folosi Tinder. „Escrocul”, așa cum a fost poreclit a declarat război celebrei platforme de streaming și a spus că va reveni cu propria lui versiune la întreaga poveste.