Reclamă

Andrew și Tristan Tare, aflați în arest preventiv și acuzați de viol și trafic de persoane, au primit joi, 19 ianuarie, vizite la închisoare. Cei doi britanici au transmis că e vorba de membri ai familiei. 4 femei au trecut azi pragul Arestului Central al Poliției Capitalei. Printre ele s-a aflat și fosta iubită a lui Tristan, alături de care are un copil de 2 ani.

Pe 30 decembrie 2022, Andrew și Tristan Tate au fost arestați preventiv pentru 30 de zile. Procurorii DIICOT i-au ridicat pe cei doi milionari britanici de la reședința lor din București. Aceștia au fost acuzați de trafic de persoane și de viol, precum și înființarea unui grup infracțional.

Oamenii legii au descoperit că frații Tate sunt în spatele unei rețele de videochat. Ei racolau femei cărora le promiteau relații, apoi le obligau să „producă” bani pentru ei.

După mai bine de jumătate de lună în arest, britanicii au avut voie să primească joi vizitatori. Până acum, li s-a permis să discute doar cu avocatul lor, precum și cu personalul Ambasadei Marii Britanii.

Fosta iubită a lui Tristan Tate, prezentă la Arestul Central cu fiica lor de doar 2 ani

Miercuri seară, Andrew Tate a postat pe Twitter despre faptul că și-a făcut lista pentru vizite. El a menționat că este vorba de 5 persoane: 4 membri ai familiei și un influencer din SUA.

Doar că la Arestul Central din București nu au apărut rude apropiate celor doi frați, ci 4 femei. Jurnaliștii prezenți acolo au încercat să discute cu ele, însă niciuna nu a făcut vreo declarație.

Printre „fetele lui Tate” prezente s-a numărat și o fostă iubită a lui Tristan Tate. Este vorba de Cristina Pazurati, fostă prezentatoare de televiziune și influencer. Cei doi au fost împreună de mai multe ori, iar rodul relației lor a fost o fetiță în vârstă de doi ani.

Cristina a venit la Arestul Central însoțită de fiica sa, pe care a ținut-o în permanență de mână. Chiar dacă jurnaliștii i-au pus numeroase întrebări, ea a refuzat să răspundă la ele.

Până acum, nu este clar în ce relații a rămas blonda cu Tristan. Cei doi au avut o legătură mai degrabă ferită de ochii lumii.


Reclamă

Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro