Înainte de a accepta provocarea venită din partea echipei Antena 1 de a participa la „America Express”, Bianca Adam s-a sfătuit cu unul dintre prietenii săi. Nu i-a cerut ajutorul întâmplător, având în vedere că acesta a participa într-un sezon trecut al emisiunii.
Ei bine, cel la care a apelat a fost Cuza de la Noaptea Târziu. Acesta a fost concurent în cadrul sezonului cu numărul patru al emisiunii „Asia Express”. Când a primit telefonul din partea Biancăi, tot ce a făcut acesta a fost să o încurajeze să accepte oferta și să plece fără a se gândi de două ori.
Mai mult decât atât, i-a spus să intre în această competiție fără a învăța spaniola, căci, are toate șansele să o învețe pe parcursul emisiunilor din show.
Bianca Adam: „M-a încurajat”
„Eu l-am sunat pe Cuza, fratele meu vlogger, și i-am cerut un sfat: e greu, e așa, e așa? Îmi dădea o caldă și o rece. M-a încurajat. Mi-a zis: du-te avion. Intră, fără să înveți spaniolă, că înveți acolo.” a mărturisit Bianca Adam pe contul său de YouTube.
În videoclipul postat pe contul său de Youtube, Bianca Adam a vorbit și despre momentul în care a fost lovită de realitate. Atunci a conștientizat că „America Express” a început. Ei bine, aceasta și-a dat seama că este în cursă în momentul în care se afla într-o autogară și era nevoită să ceară bani de la oameni. Mai greu i-a fost când nimeni nu îi oferea suma de care avea nevoie.
„Nu pot să zic că am mers într-o excursie, că știam unde mă duc, dar adevărata realitate a greului m-a lovit când eram în autogara aia și trebuia să cerșesc bani și nimeni nu-mi dădea. Nu m-am mirat că nu îmi dau oamenii. Pe mine m-a lovit faptul că eu cu adevărat nu aveam nimic la mine.” a mai spus această în video