Emoțiile de la finalul acestei ediții „Survivor România” au atins cote maxime. Războinicii și faimoșii au așteptat cu sufletul la gură să vadă cine va părăsi competiția și din ce echipă face parte concurentul eliminat.
Din păcate pentru războinici, concurentul eliminat a fost din echipa lor. Este vorba de Angela, care a părăsit competiția. O accidentare care i-a cauzat probleme medicale ce nu pot fi rezolvate în Dominicană a fost motivul pentru care a pus stop în această seară.
Angela a părăsit „Survivor România” cu ochii în lacrimi
Pe final, după ce a aflat că va pleca, Angela a avut grijă să le spună cuvinte frumoase tuturor colegilor săi de echipă. Fetele au izbucnit în lacrimi și sufletele lor s-au umplut de regrete,
„Pentru mine, până acum…deja mă consider o supraviețuitoare. Accidentele se întâmplă…îmi pare rău că nu am putut să fac mai mult. Mi-a plăcut mult să fac parte din echipa asta. Echipa asta e plină de oameni prea frumoși”, a spus Angela, cu lacrimi în ochi.
Păreri, regrete și contraziceri la consiliul de urgență
Consiliul de urgență întocmit la „Survivor România” a scos la lumină caracterele și părerile pe care le au ambele tabere. Faimoșii sunt împărțiți în două tabere, după cum spune Radu Itu…
Laura Giurcanu, TJ Miles, Rengle și Radu Itu ar forma o gașcă, iar Zmărăndescu, CRBL, Otilia și cea de-a doua gașcă.
Afirmațiile lui Radu Itu l-au supărat teribil pe CRBL. Acesta a fost deranjat de faptul că a fost plasat într-o tabără fără voia lui. Eliminarea Angelei de pe final a liniștit puțin spiritele, iar ambele echipe au încercat să se focuseze pe ceea ce au de făcut în continuare, la „Survivor România”.