Astăzi s-au împlinit cinci ani de când celebra actriță Stela Popescu s-a stins din viață.

Aceasta nu a fost uitată, iar multe omagii i s-au adus. Fiica actriței a vorbit acum despre ultimele luni de viață ale mamei sale și a făcut câteva dezvăluiri neașteptate. Ce a vrut Stela Popescu ca nimeni să nu afle?

Doina Maximilian, fiica regretatei actriței, își amintește cu dor și durere de mama sa. Se pare că în ultimele luni de viață, deși nu a arătat asta, actrița nu se simțea prea bine. Aceasta cu greu putea să se mai deplaseze și nu a acceptat ideea că devine neputincioasă. A vrut să trăiască viața frumos până în ultima clipă și să nu primească mila nimănui.

Fiica acesteia a supravegheat-o îndeaproape și a mărturisit că stare actriței începe să se deterioreze rapid. Stela Popescu nu și-a dorit să se transforme într-o povară pentru cei apropiați și a refuzat să accepte că trupul nu îi mai este așa credincios.

„A stat ultima vară la malul mării, la 2 Mai, alături de câteva bune prietene. De atunci nu se mai putea deplasa singură mai mult de doi, trei metri. Nu se mai bizuia pe propriile ei picioare și asta începuse să o macine. Nu cred că a acceptat asta vreodată. Ca o mare actriță, cum a fost, să nu mai poată merge unde voia ea, când voia. Trebuia să o susțină permanent cineva. A refuzat și bastonul! Ăsta a fost și motivul pentru care m-am mutat în mansarda vilei unde locuia.

Având cheia apartamentului său, am surprins o serie de momente pe care Stela Popescu nu a dorit niciodată să le împărtășească altora. Nu era genul de om care să se plângă. Sau care după o viață plină să rămână deodată în fața ferestrei propriei case și să aștepte să o caute unul sau altul, când și când! De aia cred și azi că Dumnezeu a fost bun cu ea și a luat-o la momentul oportun. Cred că același Alexandru Arșinel a tras cea mai înțeleaptă concluzie după moartea sa. Când a realizat de fapt ce trăise partenera sa de scenă în ultimele sale luni de viață: Doina dragă, ce frumos ne mințea!”, a declarat Doina Maximilian, potrivit viva.ro.

Cinci ani de la moartea Stelei Popescu! Fiica actriței, dezvăluiri neașteptate despre ultime luni de viață ale acesteia
Social media

Stela Popescu, fără casă memorială

Deși au trecut cinci ani de când s-a stins din viață, Stela Popescu nu are încă o casă memorială. Fiica acesteia și-a dorit să folosească vila în care actrița a locuit în acest scop, însă s-a lovit de refuzul vecinilor. Astfel, planurile s-au reconfigurat, iar cel mai probabil Casa Memorială Stela Popescu se va improviza la în cadrul teatrului de suflet al actriței.

„Pentru mine și pentru cei care cunosc cu adevărat chestiunea nu se pune problema unei Case Memoriale Stela Popescu. Fiindcă acolo unde a locuit în ultimii ani nu se poate face așa ceva. Nu are ieșire direct la stradă, în primul rând. Casa fiind legată de strada principală de o curte lungă și îngustă. Pe de altă parte, în aceeași casă mai locuiesc și azi alte zece familii. Care nu au fost niciodată de acord cu așa ceva. Cine-și dorește un haos permanent la el acasă? Îi înțeleg perfect pe vecini!

Singura soluție viabilă rămâne Teatrul Constantin Tănase. Teatrul de suflet și al ei, și al tatălui meu, Mihai Maximilian. Tot acolo vom încerca să organizăm și un festival dedicat memoriei sale.”, a mai spus Doina Maximilian.