Trăim pe fugă și ne alimentăm prost. Este realitatea dură scoasă la iveală de studii ample realizate de cercetători în ultimii trei ani. Din nefericire nu observăm efectele pe termen scurt ci în timp. Printre acestea se numără obezitatea, bolile psihice și chiar moartea subită. Trei aspecte dure ale vieții actuale pe care paradoxal, chiar omul le-a adâncit mult în prezentul lui. Când vine vorba de tratarea lor sau măcar de a le ține în frâu, este mereu aleasă calea ușoară.Când vine vorba de slăbire, chirurgia bariatrică a devenit una dintre opțiunile la îndemână pentru tot mai multe persoane supraponderale.
Slăbire prin chirurgie bariatrică într-un prezent al „epidemiei de obezitate”
O persoană obeză are indicele de masă corporală de peste 30. Conform cifrelor publice, la nivel mondial, aproape 3,5 milioane de oameni mor anual din cauza kilogramelor în plus. Obezitatea este astfel considerată un apanaj al altor probleme de sănătate care pot conduce la moarte. Cum s-a ajuns la o astfel de realitate? Cu siguranță ar fi imperios necesară o comparație a acestor date din prezent cu cele din vremea generațiilor de bunici și străbunici ai noștri. În mod cert, problema obezității exista la vremea respectivă chiar la nivel de cazuri izolate.
Nivelul de efort produs de cei mai mulți dintre străbuni la munca asiduă a câmpului era în mod clar un punct important. De altfel, alimentația sănătoasă, din propria producție de cele mai multe ori este și ea de menționat. Astfel, putem avea principalele răspunsuri legate de ceea ce trăim. Consumăm o mâncare net inferioară celei de odinioară și suntem sedentari.
Studiile au scos la iveală că gradul de obezitate la nivel global a crescut gradual. Cert este că în prezent în întreaga lume trăiesc cu această povară câteva miliarde de cetățeni obezi. Totodată, cifrele oficiale au indicat că acum avem dublul ratei obezității de acum două decenii. Înfiorător susțin medicii nutriționiști.
De altfel, nici în ceea ce îi privește pe copii, lucrurile nu stau mai roz. La nivel mondial, existau în 2013 peste 40 de milioane de copii cu probleme de greutate.
Luat ca ansamblu, acest cumul a condus la ceea ne este numit de specialiști „o epidemie de obezitate”. Mai grav este că tot mai mult se promovează „eliminarea” inamicului, respectiv a kilogramelor în plus cu ajutorul chirurgiei bariatrice.
Numărul operațiilor de micșorare de stomac au crescut
Soluția operației, spun unii medici ar trebui să fie ultima pe lista de acțiuni a celor cu probleme de greutate. Totuși, este atât de intens promovată această slăbire prin intermediul chirurgiei bariatrice încât cifrele arată îngrijorător în acest sens.
Numărul operațiilor de micșorare de stomac s-au dublat în ultimii doi ani.
Multe dintre acestea sunt realizate în clinicile private din România. Costurile unei astfel de intervenții ajung și la 10.000 de euro în funcție de gradul de obezitate. Românii care nu își permit o astfel de intervenție în țara noastră au găsit rapid o altă soluție : clinicile din Turcia. Chirurgia bariatrică este printre primele cele mai folosite în clinicile private din Istanbul. O operație de gastric sleeve sau de micșorare de stomac poate fi realizată chiar și cu prețul de 2500 de euro. Deseori în acești bani, pacienții au inclus inclusiv transportul.
Organizația Mondială a Sănătății, în acord cu mulți nutriționiști încurajează o slăbire prin schimbarea stilului de viață. Operațiile bariatrice ar trebui să fie luate în calcul strict când vorbim despre o obezitate morbidă.
O slăbire sănătoasă are la bază alimentație atent aleasă. De cele mai multe ori, înainte de un astfel de pas este indicat a fi realizat un set complet de analize medicale. Posibilele probleme de sănătate sau blocaje în procesul de slăbire pot fi identificate astfel. Din acest motiv, se recomandă slăbirea asistată de medicul nutriționist, iar în ultimii ani și de către specialiști în wellness.
Evident, procesul de slăbire prin stil de viață sănătos este mult mai îndelungat față de simpla operație de micșorare de stomac. Beneficiile sunt însă net superioare, spun nutriționiștii.