Reclamă
Reclamă

Capacitatea de transport a Trenurilor Soarelui va fi suplimentată cu 3.000 de locuri pe zi, anunță CFR Călători. Astfel, vor fi puse la dispoziția pasagerilor aproximativ 21.000 de locuri zilnic dinspre toate regiunile țării către litoralul Mării Negre.

„Numărul turiștilor care profită de vacanță și care aleg să călătorească cu trenul este în continuă creștere. În aceste condiții, conducerea CFR Călători a decis ca, începând de astăzi, 5 iulie 2024, să suplimenteze capacitatea de transport cu încă 3.000 locuri pe zi, astfel că vor fi puse la dispoziția pasagerilor aproximativ 21.000 de locuri zilnic dinspre toate regiunile țării către litoralul Mării Negre.

Dacă la începutul sezonului estival – 14/15 iunie 2024, la trenurile cu regim de rezervare ce asigură legătura dinspre principalele orașe cu litoralul românesc, erau puse la vânzare aproximativ 14.000 locuri zilnic, ulterior acestei date, capacitatea de transport a crescut la peste 18.000 de locuri zilnic”, arată un comunicat al CFR Călători, citat de Agerpres.

Reclamă

De asemenea, pe ruta Constanța – Mangalia și retur, în perioada 10 – 16 iulie va circula suplimentar o pereche de trenuri Regio. Trenurile sunt R 13881 cu plecare din Constanța la ora 21:58 și sosire în Mangalia la ora 23:28, cu opriri în toate stațiile de pe această rută, și trenul R 13882 cu plecare din Mangalia la ora 3:20 și sosire în Constanța la ora 4:41, cu opriri în toate stațiile de pe această rută.

CFR Călători recomandă planificarea din timp a călătoriei, inclusiv cumpărarea legitimațiilor de călătorie pentru a avea o predictibilitate a cererii de transport.

Reclamă
Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro